Iranul a lansat un al doilea atac direct asupra Israelului în acest an, luni seară o salvă de aproape 200 de rachete balistice fiind trasă asupra mai multor ținte de pe întreg teritoriul Israelului.
Potrivit reprezentanților armatei de la Tel Aviv, 181 de rachete ar fi fost lansate de Iran, majoritatea fiind interceptate și doborâte înainte de a-și atinge țintele.
Totuși, spre deosebire de atacul din primăvară, de această dată mai multe rachete au lovit teritoriul israelian, pagubele fiind încă în proces de evaluare.
Există imagini care arată mai multe rachete lovind zone din imediata vecinătate a bazei aeriene Nevatim, acolo de unde Israelul operează aeronavele F-35 Lightning II. Nu este clar dacă baza a fost lovită în mod direct și dacă există pagube.
Premierul israelian a anunțat imediat că țara sa va răspunde acestui atac, iar purtătorul de cuvânt al IDF a transmis și el că se analizează posibilitățile de răspuns.
La fel ca la precedentul atac, Statele Unite, Marea Britanie și Iordania au contribuit la doborârea unui număr de rachete înainte ca acestea să ajungă în Israel.
Average Rating