Povestea aceasta merita redata de fiecare data, pentru ca tot mai multi oameni s-o cunoasca. Vara lui ’44 a fost una de foc, la propriu, pentru Romania. Americanii si englezii bombardau intens, in special zona Valea Prahovei, dar nu numai, zi si noapte, la misiuni participand sute de avioane.
In apararea teritoriala au fost retrasi cei mai buni piloti, dar oricat ar fi fost de buni ai nostri erau mult mai putini si aveau material tehnic inferior. Avioanele americane erau mult mai bune, aveau o autonomie mai mare si, cel mai important lucru, erau mult mai multe.
Sa revenim pe 10 iunie. Americanii, aflati in Italia, pe salba de aerodromuri de langa Foggia, au decis sa schimbe putin tactica de bombardament si in locul nesfarsitelor valuri de bombardiere masive au optat pentru fasnetele Lightning-uri, folosite preponderent pentru insotire pana atunci.
Fiecare avion a fost dotat cu o bomba de 450 de kilograme, plasate pe una dintre aripi, in timp pe cealalta aveau un rezervor suplimentar de combustibil. Ideea era ca un asemenea tip de atac ar fi fost mult mai precis decat „covoarele” de bombe lansate de la mii de metri altitudine si care deseori ratau tintele.
46 de Lightning-uri au fost echipate pentru bombardament, iar alte 48 au fost trimise ca insotire. Avioanele care aveau bombe se puteau foarte usor transforma in vanatori dupa lansare, al doilea obiectiv fiind „maturarea” avioanelor romanesti si germane care decolau de fiecare data la interceptie.
Ca sa scurtam putin povestea, americanilor li s-a impus sa zboare la inaltime mica, pentru a nu fi detectati de radar si a surprinde avioanele romanesti la sol. Nu s-a intamplat asta pentru ca nemtii i-au „prins”, iar avioanele noastre au decolat la timp. Mai mult, in timpul zborului spre tara noastra, cele doua mari formatii s-au despartit, bombardierele de ocazie fiind si mai expuse.
Cele doua mari grupuri americane au ajuns separat la obiectiv si au disputat lupte nebune. Insotirea a incercat un atac la sol asupra aerodrimului Popesti-Leordeni, insa americanii s-au trezit imediat atacati de IAR-urile Grupului 6 al lui Vizanty. Surprinsi si obligati sa manevreze la mica inaltime, americanii au pierdut 14, dupa spusele lor, si 23, dupa spusele noastre. Plus alte avioane avariate mai mult sau mai putin serios.
Spre Valea Prahovei, cele 46 de bombardiere ad-hoc se pregateau sa isi lanseze bombele in momentul in care au venit peste ei Me-urile 109 romanesti si germane. Doar jumatate dintre americani au reusit sa isi lanseze bombele, 9 au fost doborati, iar alti 10 au suferit avarii foarte serioase.
A fost, cum spuneam, una dintre cele mai stralucite victorii aeriene romanesti din istorie.
Americanii nu s-au mai intors la Foggia, ci au continuat zborul spre Est, poposind la Poltava. Aveau sa revina peste Romania si sa-si ia o dureroasa revansa.
0
0
Salut.
As vrea sa stiu mai multe despre acea parte dureroasa de care se spune la final.
Felicitari pentru articol.
Daca pe 10 iunie a fost mult noroc pentru ai nostri, a doua zi daca nu ma insel a fost mult ghinion.
Lightningurile au revenit din Rusia si s-au intalnit peste Romania cu Mustanguri trimise din Italia pentru insotire. Radarul german a raportat ca sunt doar cateva avioane, ai nostri au decolat cred ca destul de relaxati, pentru ca in aer sa aiba surpriza sa gaseasca peste 100 de americani care cautau razbunarea. Parca am pierdut vreo 12 avioane si am doborat 4-5.
Cifrele nu-s exacte, asa imi amintesc pe moment.
Așa ceva nu găsești prin cărțile de istorie din școala generală,este istoria noastră pe care ar fi trebuit să fie predată la școală să afle și copii noștri pt cine au murit înaintașii noștri.
Ruşine maximă celor responsabili de distrugerea Armatei în general şi a Aviaţiei militare în special !
Păcat că în ziua de azi nu mai avem nici măcar un iar 80 functional…tipic romanesc!… 🙁