Catalin Prunariu este un nume cunoscut si recunoscut in lumea aviatiei din Romania. Fiul singurului cosmonaut roman, Catalin s-a indragostit si el, cum altfel, de aviatie. Nu a ajuns in spatiu, insa este un excelent pilot de linie si un foarte bun pilot sportiv.
Mai jos, o scurta expunere a greutatilor pe care le presupune a aceasta meserie, a compromisurilor care trebuie facute, a lehamitei care ii mai prinde urma cateodata chiar si pe aviatori.
Textul lui Catalin Prunariu a fost publicat pe site-ul transilvaniabusiness.ro:
˝Ora 5 dimineaţa. Sunetul strident al ceasului îmi zgârie creierul şi mă obligă sa mă ridic buimac din pat. Un drum rapid la baie, uniforma pe mine, o privire rapidă pe condiţiile meteo previzionate şi în 40 de minute sunt în maşină în drum spre aeroport. Micul dejun poate să mai aştepte, probabil o sa-l iau mai târziu în avion. Mai am o oră şi treizeci de minute şi decolez, iar cu o oră înainte de decolare trebuie să fiu la briefing-ul cu echipajul, căruia trebuie să-i spun că iar o să ne confruntăm cu furtuni pe parcursul celor două curse pe care le avem de făcut împreună, că este posibil ca la a doua cursă să întârziem din cauza vremii, ceea ce înseamnă că probabil vom termina ziua de lucru dupa-amiază în jurul orei 17 şi că este estimat să avem ambele curse pline ceea ce înseamnă că echipajul de cabină va avea serios de alergat toată ziua.
Seara când în sfârşit aterizăm din ultima cursă, ne aşteaptă binecunoscutul ambuteiaj de la intrarea în oraş, ceea ce înseamnă că acasă ajung după încă 90 de minute petrecute în trafic. Este ora şase seara şi în mai putin de 15 ore, începe o nouă zi de muncă pentru mine. După ce intru în casă şi fac un duş, mă prăbuşesc în pat, închid ochii şi încerc să calmez usturimea datorată orelor de privit în monitoarele avionului. Încet, încet organismul se calmează, pulsul mai scade uşor şi simt cum muşchii se relaxează treptat. Însă momentul de linişte nu durează prea mult, căci cei doi copii, proaspăt sosiţi de la grădiniţă, mă iau cu asalt bucuroşi că în sfîrşit m-au găsit săptămâna aceasta acasă.
Este una din cele două zile din săptămână în care fie nu dorm deja când vin ei acasă, sau nu vin eu acasă când dorm ei, sau nu sunt plecat într-o cursă de noapte începută înainte să vină ei acasă şi terminată cu ceva timp după ce ei au plecat la gradiniţă. De undeva din bucătărie, soţia mă informează că trebuie să fac un drum la magazin ca să iau o pâine, nişte unt şi o sticlă de lapte, pentru a putea pune masa de seară. Deşi nu am niciun chef, trebuie să ajung la magazin, altfel risc să rămân cu o singură masă luată de-a lungul zilei, ˝micul dejun˝ servit pe fugă la ora 12, înainte de a începe coborârea de la nivel 220. Până revin de la magazin, până se pregăteşte şi se serveşte masa s-a făcut ora 22. Mănânc pe fugă, nu mă simt foarte confortabil pe scaun, după o zi întreagă petrecută în aceeaşi poziţie, încheieturile şi muşchii protestează discret. Nici nu ştiu cînd s-a facut unsprezece fără un sfert, dar este timpul să mă retrag şi eu în pat. Înainte de aceasta însă, deschid email-ul să văd ce noutăţi mă aşteaptă în căsuţa poştală. Ceva facturi – noroc cu e-banking-ul, un amic care mă ˝înjură˝ prieteneşte că n-am mai ieşit cu el la o bere de 2 luni – nu-i mai răspund, oricum n-ar întelege de ce un om în ziua lui liberă se îngroapă sub plapumă şi un amendament la manualul de companie – trebuie să-l descarc şi să-l citesc, de mâine este în vigoare şi trebuie să aplic ce scrie în el. Când termin de citit este ora 1 noaptea şi sting lumina cu gândul că dimineaţă la 6 un sunet strident îmi va zgâria iar creierul.”
În mare parte cam aşa arată fiecare zi din viaţa unui pilot de linie. Multă muncă, viaţă socială pe sărite, viaţă de familie fragmentată, presiuni, încercări, provocări, nervi, stres, luptă cu timpul, nimic din ceea ce se vede în filme. Imaginea idilică în care pilotul cu eşarfă albă şi zâmbet pe buze este înconjurat de stewardese frumoase care-l însoţesc în cine ştie ce colţ exotic de lume rămâne numai bună ca să hranească imaginaţia celor neştiutori.
În realitate, cei mai mulţi dintre noi văd ţările străine de pe platforma de îmbarcare, unde avionul staţionează maxim 40 de minute, timp suficient să fie debarcaţi pasagerii, să se facă ordine şi curăţenie în aeronavă şi să se îmbarce pasagerii pentru tronsonul de retur. Timpul de lucru este întins la maxim de operatori pentru a folosi cât mai eficient resursa umană şi sunt frecvente situaţiile în care petreci la muncă 10-11 ore din maximul de 13 posibil (în situaţii excepţionale 15 ore). Însoţitorii de bord numai timp de flirt nu au, îşi petrec aproape tot timpul în picioare la dispoziţia pasagerilor, iar între curse abia aşteaptă să se prăbuşească pe un scaun pentru a mai domoli din durerile picioarelor şi înţepeneala încheieturilor. Piloţii militari sau cei sportivi nu au nici ei o viaţă cu mult diferită. Orele de zbor sunt mai puţine, dar organismul este şi mai sever pedepsit. Suprasarcinile îşi spun cuvântul de la vârste relativ timpurii şi sistemul osos îşi cere constant tributul în durere. Presiunea zborului manual de precizie lasă atât urme cărunte în podoaba capilară cât şi în nivelul de stres cu care este bombardat creierul, iar veniturile substanţial mai mici decât ale piloţilor de transport aerian nu contribuie cu nimic la creşterea stării de spirit.
Privită din interior, viaţa personalului navigant nu mai este deloc atât de sclipitoare cum pare din exterior. Şi totuşi ce-i face pe tineri să dorească în continuare să acceadă în această lume, preveniţi fiind de ceea ce-i aşteaptă? De ce vor în continuare să se formeze ca piloţi şi însoţitori de bord? De ce se înscriu în continuare la cursuri de zbor, informaţi fiind că în aceste vremuri de criză, găsirea unui loc de muncă a devenit o adevărată loterie?
Răspunsul nu este deloc simplu, dar îşi are originea în fascinaţia antică pe care omul a avut-o pentru zbor. Una din cele trei profesii, pe care orice copil le enumeră când este întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare are legătura cu zborul – fie că vrea pilot, fie că vrea astronaut. Cei mai mulţi intră în contact cu aviaţia de mici, fie ca spectatori la mitinguri aeriene, fie ca pasageri. Fascinaţia continuă şi se dezvoltă, în imaginaţia copiilor, piloţii care răsucesc cu măiestrie avioanele pe cer sau aterizează prin furtuni şi ninsori sunt nişte eroi aflaţi în continuă bătălie cu un balaur nevăzut pe care-l înving mereu. Pe măsură ce creştem şi descoperim contribuţia istorică a naţiei în domeniu şi realizările pionierilor aviaţiei, ne condiţionăm tot mai mult să intrăm în această profesie, atunci când va veni momentul alegerii şi să ducem mai departe gloria naţională. La vârsta primelor iubiri, apariţia diafană a unei stewardese, frumoasă şi plină de graţie în timp ce-şi face serviciul, este exact imboldul necesar care-l motivează pe tânar să facă tot posibilul să ajungă permanent în prezenţa ei. Adunate unele peste celelalte, tradiţia familiei, experienţele proprii, filmele spectaculoase, cărţile eroice, moştenirea istorică sau dorinţa de a impresiona ne aduc în faţa primului examen cu adevarat dur, duşul rece care prevesteşte ce va urma: examenul medical. Cei care nu-l trec ramân cu nostalgia şi visele, cei care ajung în şcoală încep să descopere încet, încet adevărata faţă a meseriei şi tot ceea ce l-a motivat până atunci începe să capete noi valenţe. Cei care nu se pot adapta, renunţă şi ramân cu nostalgia şi visele, ceilalţi merg mai departe până la absolvire. După absolvire începe sinuosul joc de-a şoarecele şi pisica, în care foştii colegi ajung rivali în bătălia pe câte un loc vacant la un operator aerian. Unii reuşesc din prima, alţii sunt perseverenţi până reuşesc undeva, iar restul se lasă păgubaşi şi ramân cu nostalgia şi visele.
Pentru puţinii care au reuşit în final, combustibilul care i-a ţinut în viaţă şi i-a ajutat se cheamă PASIUNE. Acesta este secretul aviatorilor, aceasta este motivaţia noastră, căci aviaţia este una din ultimele meserii în care PASIUNEA te ajută să răzbeşti, să treci peste toate sacrificiile şi frustrările şi să continui să te trezeşti la ore nefireşti pentru cei din jur şi să priveşti cu optimism următoarele 12 ore de muncă, fie că vei fi răsplătit cu un răsărit sau apus superb, fie că vei lupta cu o furtună de vară sau vei fi cuprins de ceaţă până când roţile vor lua contact cu betonul. Iar mult mai târziu, în cele 15 minute de linişte în care îţi odihneşti ochii şi relaxezi muşchii, un zâmbet discret îţi va lumina faţa, când vei revedea pasagerii bucuroşi că au ajuns la destinaţie sau spectatorii uimiţi în faţa acrobaţiilor aeriene sau soldaţii uşuraţi că le-ai acoperit poziţiile.
Iar mulţumirea celor din jur va alimenta combustibilul tău, numit PASIUNE.
Cătălin PRUNARIU
0
0
Profesia Aviator
Privita din afara, profesia de aviator este frumoasa, este o profesie plina de aventura si romantism dar pentru cei ce o practica , este o profesie care cere pregatire continua ,o viata plina de restrictii , plina de legi si regulamente pe care daca nu le respecti poti ajunge usor “ingeras” si poti sa mai iei cu tine si cateva zeci sau chiar sute de oameni.
Aviatorii, prin intamplarile deosebite prin care au trecut, dar si prin clipele de frumusete unica traite acolo sus, totul invelit intr-o disciplina de fier, au o viata aparte, plina de frumusete si renuntari, de bucurii si satisfactii dar si o mare nevoie de incredere in cei cu care colaboreaza:in mecanicul care ti- a pregatit avionul ,in controlorul de trafic care te dirijeaza ,in subordonatii tai ca executa bine si la timp ceea ce le-ai cerut , in insotitorii de bord ca stiu ce au de facut in caz de emergency , nimic nu este lasat la voia intamplarii .
Suntem oameni obisnuiti, profesionisti, obisnuiti cu riscul, bine verificati medical , cu multe restrictionari privind viata personala, examininati profesional si medical la fiecare sase luni, si cu o imensa dragoste fata de viata si de profesia aleasa .
Atunci cand m-am hotarat sa ma fac pilot am fost constient ca in aceasta profesie va fi si un risc pe care trebuie sa mi-l asum, ceea ce nu m-a facut mai fricos ci mai constient ca viata mea si a altora va depinde de profesionalismul si responsabilitatea cu care voi privi aceasta meserie.
Viata mi-a aratat ca seriozitatea si dorinta de perfectionare continua sunt mai valoroase decat talentul si spiritul de aventura
Am fost intrebat de cineva ce ii trebuie unui tanar sa devina pilot.
I-am raspuns ca in primul rand trebuie sa iubeasca zborul, in al doilea rand sa fie un om foarte disciplinat cu el insusi , un om calm , cu mult echilibru interior. si mai ales sa fie un om cu multa responsabilitate
Meseria de pilot nu trebuie facuta doar pentru ca este o meserie banoasa, este o profesie care nu iarta , daca nu o iubesti, mai devreme sau mai tarziu te va parasi ,la fel cum te paraseste o iubita care se simte neglijata
Responsabilitatea este imensa si cel ce nu este constient de acest lucru nu are ce cauta in aviatie.
De multe ori, privind pasagerii ce se urcau in avionul meu, ma gandeam ca toti acesti 150-200 de oameni, tineri si batrani, barbati si femei, pasesc in avion cu increderea ca eu stiu ce am de facut ,ca sunt un om responsabil ,bine pregatit , odihnit si sanatos si o sa-i duc teferi la destinatia lor .
A lua 200 de oameni de la Bucuresti pana Arad ,Cluj, Paris ,Istambul, New York , sau Bejing de care sa raspunzi total pana la destinatie, indiferent de vreme sau de problemele intalnite pe drum este o responsabilitate pe care este greu sa o descrii in cateva cuvinte.
In avion de multe ori trebuiesc rezolvate probleme grave in cateva secunde , probleme importante de care depinde viata ta, a colegilor tai si a unor oameni nevinovati, pasagerii tai ,iar tu trebuie sa fii pregatit sa iei hotarari imediat pentru orice situatie
In aviatie se spune ca mor numai prostii si asii si ca toate regulile sunt scrise cu sange.
Cum prosti au patruns putini in aceasta profesie , au murit din pacate multi piloti talentati dar care au incercat imposibilul trecand dincolo de pragul impus de legi si regulamente.
Statisticile organizatiilor internationale de siguranta zborului spun ca peste 70% din accidente au drept cauza factorii umani, aici incluzand erori atat ale pilotilor cat si a celorlalti ce contribuie la siguranta zborului.
Regulile sunt scrise cu sange pentru ca dupa un accident de avion, anchetele se fac nu pentru a stabilii vinovati ci pentru a intelege ce s-a intamplat, unde s-a gresit ,pentru a trage concluzii si a se lua masuri ca acele greseli sa nu se mai repete.
Am comparat intodeauna profesia de pilot cu cea de medic chirurg.
Amandoi trebuie sa fie oameni echilibrati, sa stie totul despre obiectul muncii lor, sa faca multi ani de practica pana sa “opereze” pe mana lor si mai ales, amandoi nu au voie sa greseasca.
Este insa si o diferenta ;daca medicul greseste ii moare pacientul , daca greseste pilotul, moare el si pasagerii sai, care pot fi de la unul la cateva sute.
Din pacate si dupa pensionare , din cauza stresului si a conditiilor de viata din avion nu avem o speranta de viata egala cu a oamenilor obisnuiti
Viata de Aviator
Paul Bozga