„Tarom nu are nicio sansa de redresare”

Read Time:1 Minute, 48 Second

TAROM nu are nicio şansă de a reveni pe profit, a declarat, la Money.ro, fostul director al companiei, Nicolae Demetriade. Falimentul va bate la uşa operatorului aerian imediat ce „perna financiară”, banii din amortizări încă disponibili în conturi, vor fi cheltuiţi.

Demetriade susţine că actuala „hemoragie” de 4-5 miliarde pe lună este urmarea deciziilor catastrofale luate de conducerea TAROM în 2008.

„În luna iulie, când TAROM-ul discuta despre achiziţionarea de avioane noi, deja în lume apăruse criza economică. Chiar şi managementul TAROM cunoştea faptul că vine criza, dar ei se pregăteau să fie competitivi şi să aibă capacitate disponibilă după trecerea crizei. Dar nu te pregăteşti înainte de criză pentru ce se va întâmpla după! Atunci, au luat nişte decizii catastrofale! Au cumpărat două avioane ATR-72, deşi vorbeau despre unificarea flotei. Au cumpărat 2 avione ATR-72 şi au mai închiriat două avioane Boeing 737-800, majorând cu circa 30% capacitatea de transport”, a declarat fostul director al companiei.

Demetriade subliniază că, din 2008 încoace, TAROM pierde bani încontinuu. Practic, fiecare lună aduce pierderi de circa 5 milioane de dolari, acoperite din banii proveniţi din amortizarea acumulată. Când va termina şi cele câteva zeci de milioane „cash” pe care le mai are, TAROM-ul nu va mai avea bani să-şi achiziţioneze avioane. În aceste condiţii, şansele de redresare financiară a companiei sunt aproape nule, subliniază fostul director.

„Dacă plecăm de la câteva date exacte, că în 3 ani un manager a pierdut 140 de milioane, în anul următor s-au mai pierdut încă 70, iar acum, în acest an, se vor pierde încă 60-70 de milioane de euro, iar în următorii doi ani, 2013 şi 2014, se preconizează că vor fi tot pierderi, în jur de 50-60 de milioane, e greu de crezut că mai există vreo şansă de redresare a companiei. (…) Când se vor termina şi aceste surse de câteva zeci de milioane care mai există, şi care înseamnă cam 4 milioane pe lună pierderea care se înregistrează la TAROM, atunci vor apărea problemele adevărate! Nu vor mai fi bani pentru acoperirea unor cheltuieli, iar despre investiţii: nicio şansă!”

Money.ro

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Gripen-urile Ungariei, prezentare in zbor | Video + Foto
Next post China Air Show Zhuhai 2012 | Foto