Reprezentanții companiei suedeze Saab, producătorul avioanelor de luptă multirol Gripen, prezintă un plan financiar cu care încearcă un ultim efort de a determina autoritățile române să se râzgândească în privința achiziției de avioane F16, la mâna a treia, din Portugalia.
„Saab recunoaşte constrângerile financiare cu care se confruntă România în acest moment, când trebuie să îşi înlocuiască flota de avioane MiG 21, iar Suedia, prin intermediul FXM – Agenţia Suedeză pentru Exporturile de Apărare şi Securitate – şi Saab doresc să lucreze împreună cu România pentru a identifica o soluţie de avion modern cu noul avion Gripen, a declarat Richard Smith, Director de Marketing al Saab pentru Europa.
„O astfel de soluţie ar putea să includă un acord de leasing sau un plan de plăţi pe termen lung, astfel conceput încât să corespundă cu ceea ce îşi poate permite România. În plus, Saab se oferă să investească în România printr-un program de offset industrial, precum şi să transfere tehnologie pentru modernizarea industriilor româneşti aerospaţială şi de apărare, ca să le facă să fie încă şi mai competitive pe plan internaţional. Prin aceasta nu numai ca s-ar salva, dar s-ar şi crea mii de locuri de muncă specializate,” a adaugat Richard Smith.
„Programul de offset poate astfel să creeze venituri pentru buget, provenite din impozitele aferente investiţiilor şi să ajute România să poată plăti pentru noua flotă de avioane, aşa că noi considerăm că această soluţie este benefică pentru toată lumea: pentru utilizatorul final, Forţele Aeriene Române, pentru industriile României şi cele ale Suediei, Europei şi Statelor Unite – care contribuie la programul Gripen, precum şi pentru plătitorul de taxe român, deoarece Gripen este avionul supersonic cu cel mai mic cost operaţional,” a mai spus Richard Smith.
Cehia și Ungaria și-au înlocuit flotele de avioane Mig 21 cu avioane Gripen, care s-au pliat foarte bine pe infrastructura existentă, nefiind necesare investitii masive in piste noi, adaposturi, etc. Fiind un avion mai mic, mono-motor, Gripen are cele mai reduse costuri de operare dintre avioanele multirol care au fost considerate de România, pentru înnoirea flotei sale multirol.
Average Rating