Războiul din Ucraina a ajuns la granița României, trupele lui Putin atacând în noaptea de duminică spre luni două porturi de la Dunăre.
Potrivit informațiilor și imaginilor care circulă pe social media, luni dimineața au fost lovite porturile Reni și Ismail, care sunt amplasate pe Dunăre, la foarte mică distanță de teritoriul României!
Antiaeriana a fost activă, cel puțin în zona portului Reni, însă infrastructura a încasat lovituri directe.
Un purtător de cuvânt al Centrului Operațional ”Sud” a confirmat atacul asupra portului Reni.
”A fost lovit un port de pe Dunăre. Pagube sunt la anumite facilități portuare, la unele macarale, elemente necesare funcționării portului”, a declarat Natalia Gumenyuk, purtător de cuvânt al trupelor ucrainene.
Au mai fost lovite și câteva depozite de cereale, fiind distruse unele dintre acestea.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pe Twitter la câteva ore după atac.
”Condamn ferm recentele atacuri ale Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, foarte aproape de România. Această escaladare recentă prezintă riscuri serioase pentru securitatea din Marea Neagră. De asemenea, afectează în continuare tranzitul cerealelor ucrainene și, prin urmare, securitatea alimentară globală.”
Luni dimineață, un elicopter AH-64 Apache al US Army, a survolat zona din apropierea Galațiului, iar un EP-3E Aries II a ajuns în zona Dobrogei în jurul orei 10:00.
Average Rating