Romania risca sa ramana fara aviatie de vanatoare in anii ce vin. Semnalul de alarma este tras chiar de catre seful Statului Major General, generalul-locotenent Stefan Danila.
Seful Armatei, ofiter de aviatie, primul de la aceasta arma care ajunge in cea mai inalta pozitie din Armata Romana, a vorbit despre situatia aproape tragica a Aviatiei Militare, in special cea a componentei de vanatoare, care asigura misiunile de politie aeriana.
Generalul Danila sustine, pe buna dreptate, ca multe dintre echipamente, inclusiv MiG-urile 21 LanceR sunt atat de vechi si atat de scump de intretinut si operat, incat pur si simplu costul nu se justifica.
„Starea tehnică nu poate fi asigurată fără bani, fără a asigura cele necesare mentenanței. Sunt echipamente majore unde nivelul costurilor pentru pastrarea în operare nu justifică mentinerea lor. Unele dintre ele sunt platformele aeriene (avioanele – n.r.), nu putem menține suficiente în stare de funcționare ca să putem interveni într-o situație reală”, a afirmat șeful Armatei la Digi24.
Seful SMG a explicat si care sunt riscurile operarii LanceR-elor in continuare, chiar daca avioanele sunt aproape de finalul resursei. Generalul Danila admite ca pilotii si personalul tehnic fac adevarate minuni pentru a mentine aceasta micuta componenta de vanatoare operationala, insa acestia se expun unor riscuri considerabile.
„Misiunea poate să fie ratată. Nu ne permitem acest lucuru. Mizam foarte mult pe piloti, pe calitatea umană. Gradul de risc pentru producerea unei catastrofe aeriene crește”, susține Ștefan Dănilă.
In urma cu cateva luni, Consiliul Superior de Aparare a Tarii a luat decizia de a achizitiona o escadrila – 12 avioane – de F-16 la mana a treia, din Portugalia.
Aparatele respective au fost inspectate si analizate de specialistii romani, acestia considerand ca sunt inca bune si pot fi folosite in Romania. Procesul s-a oprit totusi aici pentru ca nu sunt bani.
Average Rating