Vasile „Bigu” David si Vasile „Bobiţă” Trofin sunt primii piloti care si-au salvat vietile cu ajutorului scaunului de catapultare SC.HV-0 produs de uzina Aerofina Bucuresti.
Incidentul cu final fericit a avut loc in data de 30 martie 1995, in apropierea aerodromului Ianca, un avion IAR-99 cu cei doi experimentati piloti la bord, in misiune de sonda meteo, prabusindu-se la scurt timp dupa decolare.
Mai jos redau povestea salvarii cu scaunul de catapultare fabricat la Aerofina asa cum a fost scrisa de fostul pilot Marin Covache pe site-ul news4diaspora.com:
„Catastrofa de la Baloteşti, din 31 martie 1995, cand un avion A 310 al companiei Tarom, cursa 371, care decolase, în jurul orei 9.00, de pe aeroportul Otopeni cu destinaţia Bruxelles, cu 59 de oameni la bord, s-a prăbuşit, a pus într-un con de umbră un grav incident de zbor petrecut pe aerodromul Ianca, judetul Brăila. Tragedia de la Baloteşti a fost pe prima pagină a jurnalelor de ştiri datorită faptului că era una dintre cele mai mari petrecute în aviaţia română în istoria sa. La două minute după decolare, la 20 kilometri nord de Bucureşti, avionul Airbus 310 YR-LCC a intrat în picaj. Toţi pasagerii (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români şi 32 de belgieni, printre care un copil de şase ani şi un altul de patru luni), precum şi toţi membrii echipajului, şi-au pierdut viaţa.
Cu o zi în urmă, 30 martie 1995, pe Aerodromul Ianca, judeţul Brăila, a avut loc un incident de zbor deosebit, in care a fost implicat un avion IAR-99 Şoim, cu doi piloţi militari şi la care s-au utilizat, pentru prima oară, scaunele de catapultare de fabricaţie românească. Era o zi de zbor normală pe aerodromul militar (astăzi părăsit şi lăsat în voia Domnului) din Ianca, atunci când s-a petrecut povestea în urmă cu 18 ani, şi nu se întrezărea nicio problemă pentru piloţi.
Avioanele IAR-99 Şoim, echipate cu scaune de catapultare SC.HV-0 de fabricaţie românească, după ce fuseseră pregătite de echipele de tehnicieni au fost trase la start. Cum vremea se arata bună pentru zbor, pilotii îşi afişau, prin ghiduşiile caracteristice pe un aerodrom „de ţară” , optimismul şi dorinţa de a se înălţa, iarăşi, spre zările albastre. Printre ei, şi doi prieteni ai mei, Vasile David (Bigu) şi Vasile Trofin (Bobiţă). Dupa câteva precizări privind planificarea la zbor şi instrucţiuni, de ultimă oră, comunicate piloţilor şi tehnicilor, avionul cu numarul 714 i-a luat în cârcă (în fata locotenent colonelul David Vasile, iar in spate maiorul Trofin Vasile ) şi, cu motorul băgat în plin, decolează spre zona indicată de conducătorul de zbor pentru executarea „sondei meteo”! Nimic nu arata nenorocirea ce avea să se producă în doar câteva minute.
La scurt timp de la decolare, aveau să înceapă necazurile. Trofin îi comunică lui David să scoată trenul de aterizare şi sa vină la aterizare.
„Am motor, cred că e o altă problemă!” i-a răspuns David. O bufnitură s-a auzit în spatele avionului, timp în care acesta se afla în urcare, la 150-200 de metri, cu o viteză ascensională de 6-8 m/s. Semnalizările unui posibil incendiu la bord au pus piloţii în stare de alertă, apoi aparatele care o luaseră razna, întreruperea legăturilor radio cu solul şi a intercomunicaţiei, i-au avertizat că treaba evoluează spre rău şi că totul se poate sfârşi tragic.
Colac peste pupăză a fost şi pierderea legăturii radio cu baza aeriană în momentul când cei doi piloţi, printre cei mai buni de pe aerodromul din Ianca, erau hotărâţi să salveze avionul. Deşi, au facut tot ceea ce era omeneşte posibil, a fost zadarnic. Avionul a pierdut din viteză şi înălţime, intrând într-un picaj accentuat către pământ! Cei doi au hotărât, la ora 09.28, catapultarea. David Vasile, aflat pe scaunul din cabina I, a decis primul să apeleze la scaunul de catapultare pentru a-şi salva viaţa. La înălţimea de circa 150 de metri, după cum mi-a mărturisit el, când avionul avea aproape 500 km/h a acţionat maneta de catapultare. La scurt timp, cu 50 m mai jos, l-a urmat Trofin.
În câteva clipe, sub ei, pe raza satului Deduleşti, un avion IAR-99 Şoim, cu numărul 714, în apropierea râului Buzău, era cuprins de flăcări şi fum negru!
Dar cele doua scaune şi-au îndeplinit misiunea pentru care fuseseră realizate, salvând vieţile a doi piloţi.
Bigu a aterizat în siguranţă şi, după o spitalizare de 7 zile, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, a fost recuperat pentru zbor. Pentru Bobiţă, soarta a fost mai potrivnică. El a suferit leziuni ale vertebrei lombare T1, posibil poziţiei corpului său la catapultare, sau la aterizare, după cum susţine David, avea corpul poziţionat în paraşută „cu capul în jos”. Fiind supus cu întârziere unei operaţii, nu a mai putut fi recuperat în totalitate, şi acum având sechele vizibile!”
Colonelul Vasile David a primit ulterior, din partea celor de la Aerofina un atestat prin care i se recunoaste „performanta” de a fi primul pilot care s-a salvat folosind scaunul de catapultare SC.HV-0.
Mi se pare important de precizat faptul ca IAR-99 are un sistem de catapultare usor diferit fata de cele cu care ne-am obisnuit in filmele americane. Asta inseamna ca secventa catapultarii se initiaza doar in postul de pilotaj in care a fost activata, nu si in celalalt. De aceea ambii piloti trebuie sa traga de manerele rosii pentru a se salva.
0
0
Sistemele celor doua scaune nu pot fi cuplate? Din cate stiu e o directiva NATO in sensul asta.
Aceeasi intrebare am pus-o si eu cand a cazut ultimul 99, cu Relu Cojocaru si Relu Ioana. Si raspunsul a fost ca secventa de catapultare e initiata de fiecare pilot in parte. De asta unul s-a salvat iar celalalt nu.
De directiva NATO nu stiu ce sa zic, dar ma gandesc ca oricum 99 nu e trecut ca avion de atac si ca nu i se aplica directivele astea.
De fapt da, e posibil ca directiva sa se aplice doar la avioanele de lupta. Citisem despre Superhornet ca atunci cand participa la misiuni de lupta scaunele sunt cuplate, conform cerintelor NATO.
am facut armata pe aerodromul din IANCA.II cunosc pe cei 2 piloti.in 93-94 am fost reparizat de la alta unitate la IANCA.erau citeva mig 15 date cadou de rusi de la razboiul din vietnam si aveau urme de gloante.pacat ca a ajuns ruina eu am amintiri frumoase de acolo
Va astept atunci cu povesti de la Ianca. Poate le si publicam!
dupa cite inteleg aerodromul de la IANCA sa desfiintat?daca da atunci pot sa va spun ca imi pare foarte rau .cred ca anul acesta mai voi duce sa vad ce mai este pe acolo.motivul este unul simplu acolo am facut armata la sfirsitul anilor 80 am amintiri placute si frumoase mai ales ca am lucrat tot timpul la pista de avioane cu compresorul de aer pt rezervoarele de aer ce avea nevoie MIG 15 la aterizare.eram un copil peatunci si tare mult imi placeau dimineta la sonda meteo sa vad pilotii cum discutau despre zborul ce aveau sal faca.credeti-ma asa mandru ma simteam si satisfacut sufleteste ,eram mandru ca sunt roman si mai ales ca fac armata la o arma asa de frumoasa cum este aviatia.