După ce a absolvit liceul militar din Alba Iulia, Tiberiu Lukacs a hotărât să îşi urmeze visul de a zbura cu viteză supersonică. Prin urmare, s-a înscris la Academia Forţelor Aeriene din Braşov pentru a deveni pilot de vânătoare.
După absolvire, a fost pilot timp de şapte ani, perioadă în care a fost detaşat pe şase aerodromuri diferite şi a zburat aproximativ 400 de ore pe toate tipurile de aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române, inclusiv pe modelul MiG-21 Lancer.
În timpul liber, a vândut asigurări de viaţă şi a fost profesor de economie la un liceu din Turda. A absolvit un master în management la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2007) şi unul în management aeronautic la Universitatea Politehnică din Bucureşti (2009).
În 2009, din cauza neajunsurilor sistemului, a renunţat la cariera de ofiţer pilot şi a hotărât să se dedice mediului de afaceri, de care era pasionat. Renunţarea la zbor a fost pentru Lukacs cea mai grea decizie din cariera sa. La sfârşitul lui 2009, s-a angajat ca manager de conturi în cadrul companiei producătoare de echipamente pentru industria de petrol şi gaze, Armax Gaz, cu sediul în oraşul lui natal, Mediaş. În 2010, a avut un rol crucial în stabilirea primului contract important internaţional al companiei cu gigantul energetic Turkish Petroleum.
La doi ani după acest contract, conducerea companiei a întrevăzut necesitatea înfiinţării unui departament care să se ocupe de clienţii internaţionali. A fost fondat astfel departamentul de relaţii internaţionale pe care Lukacs îl conduce din aprilie 2012. În numai un an departamentul a dus la creşterea cu 300% a cererilor de echipamente din pieţe de interes precum cele din zona Mării Caspice, a Orientului Mijlociu şi a Nordului Africii. Tot anul trecut, managerul a început şi un program de executive MBA la Asebuss, în colaborare cu o universitate din SUA.
Lukacs primeşte de la recrutori, în medie, două-trei oferte de an, majoritatea pentru locuri de muncă în companii concurente străine. Chiar dacă peste zece ani se vede într-o poziţie de top management, nu renunţă la pasiunea pentru zbor şi aviaţie şi caută „să îşi urmeze visul”: nu exclude revenirea la industria aviatică, eventual din poziţia de antreprenor.
FUNCŢIE manager de operaţiuni internaţionale
VÂRSTĂ 33 de ani
CIFRĂ DE AFACERI 2012* 53,5 mil. lei
CIFRĂ DE AFACERI 201195,7 mil. lei
PROFIT 2011 5,6 mil. lei
ANGAJAŢI 350
Average Rating