Forțele Aeriene Italiene au prezentat un Eurofighter Typhoon echipat pentru a efectua misiuni diferite în cadrul aceluiași zbor. Ce înseamnă asta concret? Vedem imediat!
Typhoon-ul este un proiect european de platformă de atac de Generația 4 ce s-a lovit de foarte multe probleme. Dezvoltarea nu a decurs așa cum se sconta, iar primele serii de Eurofighter au fost destul de slabe pentru pretențiile clienților.
Din acea perioadă a apărut mitul ne-multirolului Eurofighter, dacă îi putem spune așa. Acest mit, bazat pe problemele primelor avioane, spune că Eurofighter nu prea e un avion multirol și că are probleme serioase pentru unele dintre ele.
Ei bine, de ceva ani de zile s-a lucrat mult și bine la aparat, iar acum este o platformă matură și performantă. Și așa ajungem la imaginea noastră.
”A multirole aircraft with loads for swing-role missions. In this configuration, the aircraft can perform various roles in the same mission”, spune Aeronautica Militare. Adică un avion multirol ce își poate schimba rolul în cadrul unei misiuni.
Concret, Typhhon-ul este echipat pentru misiuni aer-aer și pentru misiuni aer-sol.
Pentru aer-aer are sub aripi două rachete cu rază scurtă IRIS-T și 4 bucăți de rachete cu rază medie AIM-120 AMRAAM.
Pentru aer-sol vine cu două bombe ghidate Paveway II și un pod de țintire Litening.
Teoretic, asta înseamnă că un astfel de Typhoon poate fi folosit pentru o misiune de atac la sol cu bombele ghidate, după care, în cadrul aceluiași zbor, poate fi reconfigurat pentru un rol de superioritate aeriană. Este ceea ce face un avion multirol modern!
Average Rating