O sa fiu scurt azi, dar chiar vreau sa-mi raspundeti la intrebarea din titlu. Se teme cineva cu adevarat de o eventuala privatizare a Tarom?
Sa va spun de la ce m-am luat. E o stire in care Davidoiu, fostul director al companiei, zice ca dupa ce a fost numit in functie niste persoane, nominalizandu-l aici pe demetriade, ala pe care unii il vad inca un mare manager, dar de la care s-a accentuat dezastrul Tarom, i-au sugerat ca operatorul national ar trebui sa „plece” spre o companie araba.
„Da, am auzit si eu aceste lucruri. Le-am auzit dupa ce am plecat. In prima saptamana sau a doua, domnul Demetriade a facut sa ne intalnim intr-un loc, iar aceea a fost prima si ultima intalnire cu domnul Demetriade, care imi sugera anumite lucruri. (…) Nu stiu daca institutiile statului, care ar trebui sa fie peste tot, si chiar in TAROM, au cunostinta despre lucrurile astea. Domnul Demetriade si altcineva care a fost in Consiliul de Administratie al TAROM, fost consilier al unui prim-ministru, tot in prima sau a doua saptamana mi-a explicat ca TAROM trebuie sa plece catre o anumita companie araba, iar aeroportul catre o anumita zona… posibil ca nu am dat atentie acelor lucruri. Nu mai vreau sa mai intru in aceasta polemica, am plecat, am facut foarte bine, ca aceste lucruri merg mai departe. Aceste interese se vor vedea mai devreme sau mai tarziu. (…) Dumnealui sugera, intr-un fel, cum ar trebui sa fie condusa compania. Am preferat sa ii ascult pe cei din interiorul companiei si sa continuam demersurile in interesul statului roman”
, a spus Davidoiu.
La cum vorbeste acest Davidoiu, zici ca privatizarea Tarom era un dezastru. Adica o companie care merge pe minus de 10 ani ar putea ajunge mai rau daca ar fi preluata de o companie mare de pe piata, care ar avea tot interesul s-o rentabilizeze.
Si trist de tot e ca tonul astuia il au multi care au cumva ceva de spus in legatura cu Tarom. Adica vorbesti cu oamenii si le spui ca situatia actuala a companiei e dezastruoasa si iti dau dreptate cu jumatate de gura. Le spui ca poate ar fi buna o privatizare si aproape ca sar la bataie ca sa te convinga ca nu e bine deloc. Pentru ca straini, colonii si alte cretinatati nationaliste.
Inteleg ca o eventuala privatizare a Tarom ar duce la concedieri masive si ca asta e nasol pentru aia o mie de oameni care vor ramane someri, dar pe termen lung asta n-ar ajuta compania?
As vrea si de la voi argumente pro sau contra privatizarii Tarom.
S-o privatizezi prin strainatate ar fi chiar o alta mare timpenie „made in Romania” desi si privatizarile prin romani au ajuns ulterior la straini. Agricultura este 1/3 in proprietatea persoanelor fara cetatenie romana, vreti si fara aviatie? Intr-un final poate ne privatizam si armata! Parca suntem muribunzi. Am vandut si instrainat mult prea mult. Trebuie sa ne mai si oprim! Toate tarile serioase isi protejeaza companiile interne reprezentative. Taromul este”copilul” Romaniei. Cam repetent, cam tampitel, dar este copilul nostru. ar trebui sa facem pentru el orice, inclusiv sa-l facem bine. In alta ordine de idei, chiar suntem atat de impotenti intelectual ca natie incat nu ne putem conduce o companie aeriana care are mai putine aeronave decat o baza aeriana? Cred doar ca n-am gasit inca omul potrivit care sa opereze cancerul Tarom.
Stii ca, in cazul unei privatizari, nu ia nimeni Taromul din tara, da? Stii ca Taromul o poate lua pe urmele Dacia cu o privatizare facuta cu cap?
Inca unu’ care nu isi vinde tara. De unde naiba scoateti toate prostiile astea? De unde mandria ca o companie de transporturi trebuie sa fie „copilul” unei tari? E mandria unei tari mici care tot ce are e o capra si 2 boi si atunci fiecare din cele 3 dobitoace sunt simboluri nationale si se pun pe steag?
Tarom e o mare vaca de muls. Desi e de o vesnicie pe pierderi nu s-a inchis, e de stat si primeste bani de la stat (adica din buzunarul fiecaruia din cei care citesc aici) si o gramada de oameni iau niste salarii pe care nu le merita. Nu doar mari, ci si degeaba.
– mari: salariile in unele pozitii in Tarom sunt mai mari decat pe piata pentru aceleasi calificari si responsabilitati. Unele sunt mai mici, in general in cazurile celor cu inalta calificare, dar sunt si (prea) multi plimbatori de hartii platiti prea bine
– degeaba: Tarom are o structura administrativa mai mare decat e necesara, doar pentru a da un loc de munca bine platit unor prieteni, rude, amici etc.
O gramada de oameni se tem de privatizarea Tarom: pierd vaca de muls si unul din mijloacele de a face favoruri. Ca daca vrei sa iti angajezi sora secretarei la Dacia, aia nu ti-o iau decat daca e competenta si daca e nevoie de ea, in schimb la Tarom daca esti cine trebuie postul va fi creat in caz ca nu exista deja si e liber pentru ea. Iar competenta e un moft, tovarasi.
Scurt si la obiect:
-Privatizarea Tarom i-ar afecta serios pe toti cei care astazi au in compania nationala de transport aeriana, acea permanenta si perpetua vaca de muls. In permanenta primii interesati au fost cei de la guvernare, indiferent care au fost ei.
Nu stiu daca privatizarea este solutia fericita, insa nici asa nu cred ca mai dureaza mult pana ce crapa pisica!
Ma scutisi de un comment mai lung, Cezare. Subscriu la ce zici, cam aceeasi parere o am si eu.
Parca „Adi” a exprimat cel mai corect. In sufletul majoritatii cuvantul „privatizare” creaza imaginea distrugerii marilor uzine, a minelor de metale neferoase, la exploatarea salbatica a padurilor cu mii de someri. Cuvantul „privatizarea” in subconstientul romanului este frauda, este distrugerea sau disparitia unor segmente din industrie in interesul unor straini care de fapt se inchina la „sfantul profit” sau stergerea unui posibili competitori. Ca segmentele importante si uneori de importanta Nationala sa ramana in gestionarea Statului, mai intai trebuie eradicat nepotismul amplificat de fie care data cand un partid sau altul ajunge la guvernare. Sa fie pusi oameni carismatici si capabili, dar astfel de oameni nu sunt compatibili cu politicul stricat pana la maduva oaselor din pacate. Asa ca….dati inainte cu privatizarea – de ce aceasta agonie lunga? Daca totusi se privatizeaza TAROM, nu cred ca noul stapan va crea posturi de dragul angajarii rudelor, nu cred ca numeste oameni incompetenti, nu cred ca va canaliza fonduri spre partide – doar „sfantul profit” va functiona.
Tot prin privatizare a ajuns Dacia un producator auto de talie europeana. Asta ca sa dau un singur exemplu. Iar privatizare nu inseamna neaparat cedarea pachetului majoritar de actiuni, cat mai ales cedarea controlului executiv.
Tarom trebuie privatizata sau inchisa. Ne-ar ajuta sa scapam de o gaura din bugetul tarii… o singura clauza trebuie negociata . De unde vor cumpara viitorii proprietari combustubilul ? Wizz air cumara de la mol. Dar putin probabil sa scapam de tarom. Cred ca este o diversiune. Indiferent ce este nu cred ca va fi privatizata. Nu vor accepta angajatii. Vor accepta insotitoarele de bord sa nu ti mai arunce mancarea in fata ?
Wizz cumpara combustibilul de la Mol? aaahm… Huh?
Citesc comentarii pro și contra privatizării. Am o soluție simplă care să împace pe toți. Să se facă liste cu cei care sunt îmmpotriva privatizării. Fiecare să se înscrie benevol. TAROM-ul NU va fi privatizat. În schimb, la sfârșit de an pierderile vor fi acoperite de cei care sunt împotriva privatizării printr-un impozit suplimentar.