In zilele 20 si 21 Octombrie, Aeroclubul Romaniei si Clubul Aviatorilor va invita sa participati la evenimentul „Clinceni Fly-In 2012”
Sambata, 20 Octombrie, va fi o zi dedicata zborului, la Aerodromul Clinceni, se arata intr-un comunicat al Aeroclubului Romaniei.
Incepand de dimineata veti putea asista, sau chiar participa*, la cel mai de amploare concurs din Romania de precizie a aterizarii cu aeronave ultrausoare si motodeltaplane, „Cupa Mihai Dobre Tone”, urmand ca dupa aceasta, sa luati parte la o demonstratie aeronautica ce va include in program zboruri de acrobatie ale Lotului National de Acrobatie “Hawks of Romania”, demonstratii de exercitii cu elicopterele MAI, zboruri demonstrative solo si in formatie cu avioane private, evolutii ale formatiei de avioane ultrausoare “The Pelicans”, zboruri de acrobatie ale formatiei “Vulturii Tricolori”, salturi demonstrative cu parasuta ale Lotului National de Parasutism si ale TNT Brothers si zboruri cu balonul.
Dupa incheierea demonstratiilor aeriene se organiza zboruri de agremet pentru public si salturi in tandem cu parasuta, contra-cost, urmand ca aceste zboruri sa continue si duminica, 21 Octombrie.
Tot sambata, veti avea ocazia sa vizualizati de aproape avioane si elicoptere, care vor fi expuse, spre incantarea dumneavoastra, in cadrul expozitiei statice.
De asemenea, veti avea ocazia sa interactionati cu reprezentantii companiilor de aviatie care se afla in spatele activitatilor de zbor: reprezentanti ai aeroporturilor, ai scolilor de personal aeronautic navigant si nenavigant, ai distribuitorilor de produse aeronautice si de aeronave, ai companiilor de mentenanta , dar si cu detinatorii de aeronave.
Pentru ziua de Duminica, 21.10.2012, va asteapta nenumarate surprize la Sediul Central al Aeroclubului Romaniei, unde, nu numai ca veti putea vizita locul din care se coordoneaza toate activitatile ce ne surprind la fiecare demonstratie aeriana, ci veti avea ocazia sa ii cunoasteti pe membrii Lotului National de Acrobatie Aeriana, in cadrul unei sedinte de autografe si poze.
De asemenea va veti putea bucura de o expozitie privata de machete de aeronave din cel de-al doilea Razboi Mondial, veti participa si la o lansare de carte de aviatie, va veti bucura de o expozitie de fotografie cu tematica de aviatie, si, tot aici, vor fi expuse in premiera, piese ale unei epave de hidroavion Heinkel 114 scufundat in cel de-al doilea Razboi Mondial, piese ce au fost recuperate in aceasta vara din Lacul Siutghol, Mamaia.
Pe langa toate acestea veti putea asista la discursuri comemorative Mihai Dobre-Tone si Ioan Dicezare, sustinute de persoane cu nume rezonante in aviatia romaneasca, cum ar fi: dl. General de flotila aeriana Victor Strambeanu, dl. Director General al Aeroclubului Romaniei, George Rotaru, dl. General in rezerva Ioan Dobran, si multi altii.
Nu in ultimul rand, unul dintre dumneavoastra va castiga un zbor cu aeronava Zlin 142, pilotata de un profesionist ce face parte din echipa Aeroclubului Romaniei.
*Regulament de inscriere in cadrul competitiei “Cupa Mihai Dobre-Tone” se gaseste la sediul fiecarui aeroclub territorial apartinand Aeroclubului Romaniei.
In cadrul competitiei se pot inscrie piloti de aeronave ultrausoare la clasele de concurs PILOT SPORTIV si PILOT INSTRUCTOR iar la motodeltaplane este o singura clasa de concurs.
Experienta minima de zbor pentru participare:
– 50 ore pentru motodeltaplan
– 60 ore pentru avion ultrausor
Data limita pentru inscrierea concurentilor este 17.10.2012 la adresa de e-mail: zbor@aeroclubulromaniei.ro.
Ora briefingului pentru desfasurarea concursului este 10:00 iar sosirea aeronavelor si a concurentilor este permisa pana la ora 09:30.
Average Rating