Ei bine, s-a intamplat si asta. Canadienii si-au luat jucariile, a se intelege cele sase avioane CF-18, si au plecat din Romania, chiar putin mai devreme decat cea mai optimista (pentru ei) estimare initiala.
Vineri, 22 august, Baza 71 Aeriana Campia Turzii a gazduit o mica ceremonie in onoarea distinsilor invitati canadieni, ceremonie care a marcat sfarsitul exercitiului Dacian Flag si, implicit, al prezentei canadienilor pe la noi prin batatura.
„Sunt mandru sa vad cat de multe am realizat in aceste patru luni. Au fost schimbari extraordonare, nu numai pentru pilotii nostri, ci pentru toti oamenii. Pentru noi a fost o ocazie excelenta de a ne dezvolta anumite calitati si de a ne testa abilitatile de a actiona in cadrul NATO”, a spus Lt.Col. David Pletz, comandantul componentei canadiene in Romania.
Cele sase avioane CF-18 Hornet, un element de comanda si control si elementele de sprijin logistic si deservire ale Fortelor Aeriene Regale Canadiene au ajuns in Romania la sfarsitul lunii aprilie, ca parte a programului NATO Reassurance Measures, adica asigurarea aliatilor din Estul Europei ca nu risca un scandal cu bate si topoare cu Rusia.
Din primele estimari, canadienii urmau sa ramana la Campia Turzii pana la sfarsitul lunii august, insa la un moment dat se discuta extinderea misiunii pana prin decembrie.
Se considera insa ca noi suntem destul de stapani pe ce avem de facut, astfel ca cele sase avioane canadiene au fost trimise haaaat in Lituania, ca parte a programului NATO Baltic Air Policing, mai ales ca rusii isi fac de cap destul de des prin zona aia.
Cu ce ramanem dupa plecarea canadienilor? Ramanem cu experienta unei dislocari de durata a unui partener de durata, cu exercitiile efectuate in comun, am impresia ca pentru prima data, cu avioane F-18 si ramanem cu impresia ca suntem cam in fundul gol in caz de cearta cu vecinii.
P.S. Pentru ca au venit cu sase „simple”, ai nostri piloti nu s-au putut bucura de prezenta avioanelor CF-18 decat de la sol. De asemenea, nici canadienii nu s-au bucurat de zboruri cu MiG-ul 21. The Royal Canadian Air Force (RCAF) completed their Air Task Force (ATF) training mission in Romania on Friday, August 22, 2014, and was honoured with a parade and flag-lowering ceremony at the Romanian Air Force 71st Air Base in Câmpia Turzii.
The ATF is the air component of Operation Reassurance; it deployed to Romania on April 29, 2014.
The RCAF’s CF-18 aircraft will now relocate to Lithuania to augment the NATO Baltic Air Policing mission from September to December 2014. Canada remains committed to supporting Ukraine promoting security and stability in Central and Eastern Europe.
“In the shadow of Russia’s aggressive actions in Central and Eastern Europe, it is important that we are able to maintain interoperability with our allies in the region,” said Defence Minister Rob Nicholson. “Training with our NATO partners in Romania has ensured our men and women in uniform remain ready to meet changing international challenges, to contribute to international peace, stability and security, and to deploy military forces to support partners and allies around the world.”
Operation Reassurance refers to the military activities undertaken by the Canadian Armed Forces to support NATO reassurance measures through the provision of military capabilities for training, exercises, demonstrations and assigned NATO tasks, such as the Baltic Air Policing mission, and to promote security and stability in Central and Eastern Europe.
The Canadian ATF currently consists of six CF-18 Hornet aircraft, a command and control element, a mission support element providing logistical support, and an operational support element providing operational support to air assets including force protection, intelligence, aerospace management and maintenance coordination. Approximately 200 airmen and airwomen from 2 Wing and 3 Wing Bagotville, Quebec; 4 Wing Cold Lake, Alberta; 8 Wing Trenton, Ontario; 14 Wing Greenwood, Nova Scotia; 17 Wing Winnipeg, Manitoba; and 22 Wing North Bay, Ontario, support these activities.
Care vecinii?
Vecinii rusi, binenteles.
Inca nu avem granita cu ivanii,marea neagra ne desparte,dar situatia din ucraina din ultimele 48 de ore ne poate aduce un ‘nou’ vecin.
Aici spune altceva(nu ca ar fi cea mai de incredere sursa)
Candienii chiar au zburat cu Mig-urile noastre
http://mures.citynews.ro/eveniment/video-pilotii-canadieni-pleaca-din-campia-turzii-cu-amintiri-frumoase-piesele-de-istorie
Au fost cateva zboruri „de agrement” pentru comandantii misiunii. N-au fost zboruri „normale”, cum se facea cu americanii, cu echipaje mixte la aproape fiecare iesire a dublelor.