În perioada 10-13 iulie 2011, ARCA a participat la Summitul Google Lunar X Prize organizat la NASA Ames Research Center şi Seti Institute din San Francisco.
ARCA a prezentat programul IAR-111 pentru Competitia de 30 milioane de dolari Google Lunar X Prize. Echipa a avut posibilitatea să discute cu inginerii de la NASA Ames Research Center despre testarea modelelor de aeronave şi astronave în tunele aerodinamice şi despre protecţia astronavelor la reintrarea în atmosfera terestră.
„A fost o oportunitate pentru noi să vedem la NASA Ames locuri legendare pentru industria aerospaţială, locuri în care s-au testat în cursul timpului majoritatea avioanelor experimentale americane, precum şi cabinele Apollo care au purtat astronauţii americani pe Lună şi Naveta Spaţială. Sunt locuri în care istoria te copleşeşte la tot pasul şi este extraordinar aproape sa retrăieşti pe viu experimentele pe care le-ai învăţat din documentele de cercetare publicate de NASA. O experienţă cu adevărat copleşitoare”. – Dumitru Popescu, Preşedinte ARCA.
Un moment impresionant a fost atunci când trei cosmonauţi ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională au intrat în legătură cu participanţii la Summit şi şi-au exprimat gândurile despre importanţa Competiţiei şi despre deschiderea unei noi ere în explorarea privată a Cosmosului.
La finalul Summit-ului, ARCA a fost prezentă şi la Sediul Central al Google unde s-au discutat strategiile pentru competiţie, precum şi despre o mai bună promovare a echipei ARCA utilizând tehnologiile Google.
Programul ARCA pentru Competiţia Google Lunar X Prize este finanţat cu surse exclusiv private, cu sprijinul partenerilor BRD-Groupe Société Générale, Calor, AGI, Grapefruit, Lexgrup, având programat primul zbor în toamna anului 2012.
Despre ARCA
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să câştige competiţia Google Lunar X Prize şi să lanseze în cosmos prima rachetă românească, capabilă să transporte un cosmonaut.
Programele dezvoltate la ARCA sunt:
– Racheta Demonstrator 2B, echipată cu primul motor din lume, din materiale compozite, re utilizabil, care a fost lansată cu succes, la data de 9 Septembrie 2004, de pe ţărmul Mării Negre.
– Sistemul Stabilo care a executat două zboruri până în prezent. Misiunea 1, lansată la o altitudine de 14.700 m, în stratosferă şi Misiunea 2 lansată în 2007 la o altitudine de 12.000 m, deasupra Mării Negre.
– Racheta suborbitală Helen este demonstrator tehnologic pentru competiţia Google Lunar X Prize. Zborul de test pentru Helen a fost amânat de două ori, în 2009 (Misiunea 3) şi 2010 (Misiunea 4), din cauza dificultăţilor întâmpinate în lansarea balonului purtător.
– Pentru a testa avionica rachetei Helen, ARCA a lansat de la Sânpetru, la începutul anului 2010, Misiunea 5.
– Lansarea cu succes a primei rachete spaţiale româneşti, Helen 2, in cadrul Misiunii 4 B. Lansarea a avut loc la 1 octombrie, 2010, din largul Mării Negre şi a atins altitudinea de 40 000 m.
Average Rating