9 mai 2012 este, oficial, cea mai aglomerata zi din istoria Aeroportului International „Henry Coanda” Bucuresti – Otopeni.
Volumului normal de trafic i s-a adaugat, in aceasta zi, un numar foarte mare de curse charter venite din Spania (Madrid si Bilbao) pentru a-i aduce pe suporterii iberici la finala Europa League.
„Finala celor care dirijează zborurile de pe Otopeni se dispută în noaptea de miercuri spre joi. Miza este mult mai mare decît trofeul pus în joc pe Naţional Arena.
Undeva la dreapta uşilor de acces în noul terminal al aeroportului Otopeni se află Turnul de control. Lumea îl ignoră (n-ar trebui), precupată să tragă de trollere pînă la deskurile de check-in. În turn lucrează o mînă de oameni de care depind vieţile altor mii de oameni. Sînt controlorii de trafic şi arată ca oricare dintre noi, plus enorma porţie cotidiană de stres.
Muncesc în echipă, se ajută cînd apar situaţii grele. Le place ce fac, iar asta îi ajută să treacă peste răspunderea care le apasă pe umeri. Directorul Vasile Ţocu ne ţine loc şi de ghid, şi de antemergător pe coridoarele întortocheate ale turnului.
Ajungem la ultimul nivel al acestuia, echivalentul etajului al 11-lea al unui bloc, la fix cît să prindem aterizarea unui Boeing 747-400, pîntecos şi plin cu entuziasm iberic. Aterizare reuşită, cu o frînă care îi măreşte imperceptibil pupilele oficialului din aeroport.
„Sînt puţine lucruri de care ne temem zilele acestea, cînd traficul este mult mai intens”, zice domnul director. Ce s-ar putea întîmpla?, întreb cu seninătatea neofitului. „Lucruri minore, dar foarte importante. Ne temem, de exemplu, de faptul că sînt unele avioane care nu au mai operat aici, pe Otopeni. Există probabilitatea ca unul să tragă o frînă mai tare şi să se strice pista. Uite aşa! Şi de la un simplu şurub sau o piuliţă rătăcite pe pistă s-ar putea întîmpla o nenorocire. Şi atunci?, insist. „Atunci ori îi ţinem pe holding (în aer deasupra aeroportului), ori în stop tehnic pe alte aeroporturi”.
„Mai este o problemă, din cauza parcajului”, intervine Gigi Marin, supervizorul de trafic al Turnului. „Cele aproape 80 de avioane care au adus suporterii lui Atletico şi ai lui Athletic vor bloca una dintre cele două piste ale aeroportului. Asta înseamnă că în Otopeni se va opera cu o singură pistă, decolări şi aterizări. Cum ar veni, am rămas într-un picior”, glumeşte bărbatul de 55 de ani care dirijează avioane de 33 de ani şi s-a pricopsit cu un diabet pe fond de stres.
„Totul este să nu intrăm cu avioanele spaniolilor peste traficul regulat”, intervine Lăcrămioara Popescu, instructor la simulator. Tăcere, iar cerul senin pare că se întunecă de avioane. Brusc, toată lumea se uită cu speranţă spre noi.
„La cît începe meciul?” 21:45, răspundem. „Deci se termină după 11 şi jumătate noaptea”. Dacă nu sînt prelungiri, zic cu jumătate de gură. Din nou tăcere. „Atunci spuneţi-le celor de la UEFA, fotbaliştilor şi arbitrului că dorinţa controlorilor de trafic este să nu fie prelungiri!”, adaugă domnul director.
Supervizorul traficului din turn, Gigi Marin, se mîndreşte că a dirijat avioanele tuturor conducătorilor de stat care au venit şi au plecat din România în ultimii 30 de ani. A fost la datorie şi cu prilejul Summitului NATO (68 de avioane în două ore, precizează mîndru), şi atunci cînd preşedinţii Băsescu şi George W. Bush au plecat de la Bucureşti spre Mihail Kogălniceanu. „În stînga mea stăteau cei de la SPP, în dreapta, serviciul de securitate al americanilor. «Pleacă mai întîi Air Force One», îmi transmit oamenii lui Bush. «Pentru mine, Air Force One este avionul preşedintelui meu. La mine acasă voi sînteţi Air Force Two!». Şi aşa a rămas”.
„Uneori mi se pare că am îmbătrînit brusc şi am 80 de ani. O secundă în care ai impresia, doar impresia!, că ai greşit ceva îţi consumă un an din viaţă” (Eugenia Paşcuţ, instructor la simulator)”
0
0
Average Rating