Ziua incepe intr-o atmosfera apasatoare pe aerodrom. Toata lumea isi aminteste discutia din ziua precedenta, iar capitanul Serbanescu este evident afectat dupa sedinta de la Bucuresti. Se spera ca, poate, americanii nu vor veni astazi, poate vor cruta Romania si se vor napusti spre alti nefericiti.
Sansa nu ne surade si pe la 9 dimineata se da pre-alarma. Pilotii merg tacuti spre avioane, fiecare cu capul in pamant, evitand parca orice contact cu altcineva. Atmosfera devine si mai apasatoare si parca incepe sa se simta ca astazi este ziua cea mare. Si mare nu are neaparat sensul bun. Astazi este ziua in care toti trebuie sa demonstreze ca nu sunt lasi, ca sunt eficienti, ca pot dobori avioane inamice. Mai important, ca pot dobori blestematele de bombardiere inamice atat de cerute de Bucuresti…
Locotenentul Dobran incearca sa ramana in preajma capitanului Serbanescu, dar Alecu nu este in apele lui in mod clar. Il paraseste si se indreapta spre avionul sau atunci cand apare la aerodrom capitanul Constantin „Bazu” Cantacuzino. Erau 12 piloti in prealarma, acum sunt 13… In lumea aviatiei superstitia este importanta si acest 13 nu este deloc de bun augur, asa ca Alecu incearca sa-l convinga pe Bazu sa ramana acasa.
-Ce faci, Bazule? Zbori azi? -Desigur, domnule capitan! -Stii ce? Mai bine nu zbura. Suntem 12, cu tine 13… unul dintre noi o sa cada. Mai am si asta (bluza alba cu care cazuse adjutantul Ion Milu), poarta ghinion. Mai bine ramai. -Nu se poate, domnule capitan! Daca e sa cada cineva, eu sunt acela, eu sunt al 13-lea!
Zboara si capitanul Cantacuzino si, in total, legendarul Grup 9 Vanatoare, floarea aviatiei militare romanesti, reuseste sa ridice 13 piloti in lupta cu americanii. Grupul 7, al capitanului Toma Lucian, este inca si mai mic, cu 12 aparate decolate. Atat a putut Romania sa opuna mandrei USAAF pe 18 august 1944. N-au fost niciodata multi, dar parca o asemenea inferioritate numerica n-a mai fost. Pentru ca numerele 1 (Serbanescu) si 3 (Cantacuzino) sa nu zboare in aceeasi formatie, inainte de plecarea in misiune au convenit ca Bazu sa mearga in fata Grupului si usor mai sus, pentru a repera mai repede inamicul.
Serbanescu isi conduce pilotii dupa indicatiile, iar pe la 7.500 de metri altitudine sunt peste Fagaras. Atunci zaresc formatiile de zeci de avioane de bombardament americane in jurul carora roiesc alte formatii de zeci de avioane de vanatoare Mustang si Lightning. Este momentul in care locotenentul Bendas se desprinde din formatie si pica spre aerodrom, acuzand o problema la alimentarea cu oxigen.
-Si pe noi cui ne lasi?, il intreaba ca pentru sine capitanul.
La 7.500 de metri Grupul este inca sub inaltimea optima, asa ca urca in continuare in paralel cu americanii incercand sa aiba avantajul altitudinii pentru a cadea pe ultima formatie. Numai ca la un moment dat Serbanescu zareste jos o formatie de 4 Mustanguri si decide sa o atace. Acesta era stilul capitanului, acela de a incepe lupta in conditii de superioritate si de a o rupe rapid, cu un picaj pronuntat. Capitanul, cu tot Grupul 9 esalonat in spatele sau pica pe Mustanguri. Locotenentul Gavriliu se angajeaza si pierde doua mii de metri intr-o clipa, rupandu-se de formatie. Sunt 11 acum si ataca formatia americana, care simte si incearca sa degajeze in dreapta sus. Chemate prin radio sau urmarind ce se intampla sar alte 16 Mustanguri in ajutorul celor patru. Brusc, situatia avantajoasa pentru ai nostri se schimba radical, raportul fiind acum de unu la doi.
Este momentul in care Tigrul ii transmite lui Serbanescu ca este nevoie de ei la Mizil, unde Lightningurile executa atac la sol, acesta raspunzand ca nu mai poate interveni intrucat este angajat in lupta. A fost ultima comunicatie a capitanului, avionul sau avand pe 18 august legatura numai cu solul, nu si cu coechipierii din aer.
Simtind ca a pierdut avantajul si ca ai lui sunt haituiti pe tot cerul de americani, Alecu incearca sa rupa lupta cu un picaj pe directia sud-est. Alaturi ii sunt Dobran si adjutantul Darjan, cei doi incercand sa ii taie virajele, sa ii anticipeze miscarile si sa puna rafale intre el si americanii care ii urmaresc. Viteza creste si cei trei nu mai pot face incrucisarile absolut necesare pentru a se proteja. La un moment dat, Dobran observa un american gata sa traga. Ii striga lui Serbanescu sa vireze in speranta, aceasta ultima speranta, ca radioul va functiona si trage disperat in directia Mustangului. Inutil! Capitanul Alexandru Serbanescu intra in rafala pusa de american in fata sa, avionul este lovit si aproape imediat se intoarce cu burta in sus si pica. Dobran il urmareste sperand ca va redresa sau ca va sari, insa nimic nu se intampla.
Urmeaza lupta pentru supravietuire a fiecaruia, in radio se aude un „sunt doborat!”, dar nimeni nu mai este impresionat. La aerodrom ajung putini dupa aceasta ultima misiune la americani. Locotenentul Dobran este cel care da crunta veste. Aterizeaza, taie contactele, insa ramane in carlinga, Mecanicii alearga spre el, crezand ca este ranit. Cand in sfarsit deschide cupola nu poate spune decat atat: „A cazut Serbanescu!” Toata lumea amuteste. Treptat, revin si altii la aerodrom, singurul doborat fiind locotenentul Gavriliu, cel pierdut de formatie inaintea atacului. Aterizeaza si un maior german care spune ca nu se mai poate lupta cu G-ul (Messerschmitt Bf-109 G) impotriva Mustangului si ca va discuta asta la Bucuresti. Amuteste ca trasnit atunci cand i se spune ca Serbanescu s-a prabusit.
Dobran este cel care insista sa il gaseasca pe capitan si, folosindu-se de avioane curier, descopera locul in care avionul cu numarul 1 a percutat solul, intr-o zona greu accesibila de pe Valea Buzaului.
A fost ultima misiune la americani pentru ca imediat Corpul Aerian Roman a dat ordinul neangajarii. Dupa moartea lui Serbanescu a sosit momentul in care Grupul 9 n-a mai luptat, ci a luat inaltime si si-a evacuat avioanele la Mamaia. Nu se poate spune ca au fugit, ci ca pur si simplu au facut tot ce a depins de ei si atat au putut in vara lui ’44.
0
0
Respect,cinste și glorie eternă acestor EROI.Rușine și scârbă sutelor de generali burtoși din zilele noastre ale căror singure preocupări sunt chiolhanurile și bășitul prin birouri pe niște salarii fabuloase.