Vis de vara…

Read Time:4 Minute, 40 Second

Era o zi de vara, intr-un an in care Fortele Aeriene Romane aveau in dotare mai mult de 100 de avioane supersonice. Care si zburau. De fapt, incepeam sa ne mandrim, pe buna dreptate, cu noua faza a batranului MiG-21, celebrul de acum LanceR.

In aceasta zi, la final de luna august, baza aeriana Kecksemet a fost martora unei „confruntari” mai putin obisnuite, insa indelung asteptata. Stiu, confruntare e mult spus, de aceea am folosit si ghilimelele. De o parte, era reprezentantul gazdelor – generalul locotenent Kositzky Attila, comandantul Aviatiei Militare Maghiare, pilot foarte experimentat cu aproape 3.000 de ore de zbor la activ. De cealalta parte se afla comandorul Dorel Luca, poate cel mai bun produs al scolii romanesti de zbor la nivelul aparatelor supersonice, si noul, pe atunci, MiG 21 LanceR.

Pe langa statutul de gazda, Attila avea si avantajul tehnicii. Desi LanceR-ul romanesc era altceva la capitolul avionica, asa cum se stie partea mecanica a ramas neschimbata. Iar generalul maghiar, cu al lui MiG 21 BIS, era avantajat de puterea superioara a „pasarii” sale.

Comandorul Luca se urca in avion pentru o „sesiune” de antrenament premergatoare evolutiilor din spectacolul propriu-zis de la Kecksemet ’98. MiG-ul, docil ca intotdeauna atunci cand se afla la mansa Luca, se aliniaza in axul pistei, incepe rulajul si tasneste spre cer.

– Nem, nem, nem!, striga ungurii, piloti si ei de 21.

In partea romana, un usor moment de panica, nestiind ce a generat reactia gazdelor.

– Nu se poate! Ce motor ati pus pe avion atunci cand l-ati modernizat? Asta sigur nu e acelasi Tumanski!

Moment de destindere pentru romani, care le explica omologilor lor ca LanceR-ul a suferit modificari de genul acesta, avionul fiind modernizat la cspitolul avionica.

– Nu se poate. Sigur e alt motor pentru ca avem si noi MiG-uri 21 si stim ce se poate scoate din ele. Cand aterizeaza domnul comandor mergem sa ne uitam la avion.

Evolutia lui Luca a fost, ca de obicei, senzationala. Mai mult, urmarindu-l pe pilotul roman ungurii scapau involuntar cate un „nem”, convinsi fiind ca urmaresc un avion total diferit de cele pe care le au ei in dotare. Se termina si evolutia, LanceR-ul vine precis la aterizare iar gazdele, glont la avion, sa verifice motorul. Musca nu s-a mai auzit dupa ce au constat ca este vorba de exact acelasi motor pe care il au si ei!

Am ales sa incep cu aceasta relatare, citita prima data in revista Top Gun, relatare reala, tin sa precizez, pentru a sublinia de la inceput calitatile pilotului Dorel Luca. Pilot care, in data de 6 iulie, isi serbeaza ziua de nastere, din pacate pentru noi, cei care il admiram si il stimam cunoscandu-l doar din evolutii si povesti, departe de mansa 21-ului mult-iubit.

Dorel Luca a intrat in lumea militara de copil, incepand cu Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Au urmat admiterea si anii de studiu de la Scoala de Ofiteri de Aviatie „Aurel Vlaicu”. Cei care au avut sansa de a-i fi colegi de generatie spun ca Luca s-a remarcat inca de pe bancile scolii. Studios, serios, perfectionist si intotdeauna foarte bine pregatit. A avut si norocul de a face parte dintr-o clasa experimentala si unica – Clasa 1333 – zburand in cei 4 ani de scoala de aviatie numai pe avionul cu reactie L-29.

Trimis in inima Baraganului dupa absolvire si trecerea pe MiG 21, Dorel Luca a continuat sa impresioneze prin modestie, seriozitate si o excelenta pregatire.

In 23 de ani de activitate profesionala in cadrul Fortelor Aeriene, a strans aproximativ 3.000 de ore de zbor numai pe MiG 21. A fost comandantul Bazei 86 Aeriene de la Borcea in trei randuri, el fiind omul care a inovat si chiar revolutionat sistemul de pregatire al pilotilor, sistem tot mai afectat de „schilodirea” orelor de zbor afectate acestora.

A fost si ramane omul care a refuzat sa zboare pe cel mai modern supersonic din dotarea Fortelor Aeriene, MiG-29, pentru a face istorie in 21.

La inceputul lui decembrie 2008, Dorel Luca primea din partea presedintelui gradul, meritat deplin, de general de flotila aeriana. Din pacate pentru noi toti, in rezerva.

In final, o serie de consideratii scurte ceva mai personale. Nu l-am intalnit si nu am discutat niciodata cu domnul Dorel Luca. Chiar si asa, am pentru dansul un imens respect, atat pentru ceea ce a facut ca profesionist al aviatiei, cat si ca om. In ultimii ani am avut sansa de a discuta, fie personal fie prin intermediul internetului, cu mai multi oameni implicati, la un moment dat, in acest fenomen. Nu a fost nimeni care sa-mi spuna un cuvant de rau de domnul general, ba dimpotriva, toti au vorbit cu mult, mult respect si cu parere de rau pentru retragerea prematura/

Cu ocazia zilei de nastere, Aviatia Magazin si toti iubitorii aripilor romanesti ureaza un sincer LA MULTI ANI domnului general de flotila aeriana Dorel Luca, cel mai bun (in opinia mea) pilot de supersonic pe care l-a avut Romania!

Din pacate, acest virtuoz al „Tevii” a disparut din viata publica (in masura in care a fost) dupa plecarea din armata.

P.S. Am uitat de titlu. Visul e din vara asta, cand Fortele Aeriene Romane nu mai au un Luca. De fapt, nu prea mai au nici avioane si nici sperante prea multe nu sunt. Ei bine, se facea ca Dorel a revenit la mansa avionului iubit si ne-a uimit din nou cu evolutiile duse dincolo de limita.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

11 thoughts on “Vis de vara…

  1. După cîte am auzit dl. Luca a făcut trecera pe MiG-29 dar se pare că nu a fost dorit la MK și s-a acționat în consecință. Oricum nu mai contează. La mulți ani domnule Luca.

  2. Fost soldat in regimentul 01844,Fetesti,Baraganul,am avut onoarea sa am comandant de regiment pe domnul Luca Dorel 1988.Respect deosebit.Un plansetist.

  3. Salut! Partea de inceput seamana pana la identic cu ce am scris eu in „Top Gun”. Eram in linia de avioane atunci si martor la scena mentionata, dar si la altele.
    Au mai fost si alte promotii experimentale, cea a dansului a relevat ca s-a iesit la simpla mai tarziu decat cei care zburau pe elice in faza I.
    Domnia sa a cerut repartitie pe Borcea, avand dreptul, ca sef de promotie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Clarificarile MApN referitoare la accidentul de la Bobocu
Next post Ceremonii militare in memoria victimelor de la Bobocu