Generalul de flotilă aeriană ( r.) DAN Şt. STOIAN s-a născut la 13 noiembrie 1919 în municipiul Iaşi. Locotenent-pilot de bombardament greu în picaj a zburat pe faimoasele bimotoare Junkers A-4. A făcut parte din Grup 5 Bombardament Greu în Picaj .
Şcoli: a absolvit Liceul Militar din Iaşi în 1939; Şcoala de Ofiţeri Aviaţie- secţia naviganţi la Bucureşti-Cotroceni pe care a absolvit-o la 10 mai 1941 cu gradul de sublocotenent-aviator , calificat al 10-lea din cei 112 absolvenţi. A urmat Şcoala de perfecţionare a pilotajului la Ghimbav-Braşov -1941, Ziliştea-Boboc –1941-1942- pilotaj bimotoare şi pilotaj fără vizibilitate .
A activat pe front astfel : 1942 -1943 Popeşti-Leordeni- bombardament greu în picaj. Începând din primăvara anului 1943 până la sfârşitul războiului (12 mai 1945) pilotul de bombardament Dan Stoian a fost pe frontul din Ucraina -Odesa şi Kirovograd-, Basarabia, nordul Moldovei, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. A obţinut gradele succesive unei cariere militare a armei de elită – aviaţia- carieră întreruptă (1947) brutal şi fără scrupule de neaveniţii epocii ce urmau să vieţuiască până în anul 1989 când, cel puţin am putut cu toţii spera în repunerea la “loc de cinste si cinstire” al elitelor aviaţiei militare române.
A efectuat 147 misiuni de bombardament greu în picaj şi la orizontală, precum şi de recunoaştere îndepărtată, lansând cu precizie 280 tone bombe asupra obiectivelor inamice, începând din iunie 1943 până la sfârşitul războiului (12 mai 1945) pe teatrele de război din Ucraina, Basarabia, nordul Moldovei, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.
Pentru precizia atacurilor sale, în numeroase misiuni a fost numit comandant de patrulă, sau chiar de formaţie de luptă. În aceste operaţiuni, o treime dintre camarazii săi de promoţie au pierit eroic, doborâţi de vânătoarea sau artileria antiaeriană inamică.
…
În primăvara/vara anului 1941 tânărul sublocotenent-activ-navigant Dan Stoian se perfecţiona în arta pilotajului pe Nardi FN-305 , alături de promoţia sa , pe aerodromul Ghimbav-Braşov unde a avut prilejiul să-l cunoască pe locotenentul Alexandru Şerbănescu ( la manşa avionului de vânătoare P.Z.L.-11 B) despre care generalul Dan Stoian spunea:
„l-am apreciat şi admirat pe Alecu încă de pe atunci în mod deosebit ştiind că provenea din unitatea de vânători de munte şi care schimba arma de dragul înălţimilor albastre..; aviatorul Alexandru Şerbănescu pe lângă faptul că era un foarte bun profesionist al manşei,îndrăgostit de zbor, era foarte prietenos,comunicativ şi foarte apropiat faţă de noi în pofida diferenţei de grad şi vârstă a dânsului,participa cu însufleţire la toate activităţile sportive menite să contribuie la accelerarea reflexelor în comenzile avionului..era şi un schior desăvârşit..apoi m-a însoţit în misiunile de bombardament asigurâdu-mi protecţia.. “Îmi este scumpă amintirea acelor zile eroice din tinereţea noastră când ne avântam în grele misiuni de luptă protejaţi de excelenţii noştrii vânători de talia lui Alecu Şerbănescu şi Tudor Greceanu… şi pleiada colegilor mei de promoţie precum Nelu Dobran …; aviatorul Alecu Şerbănescu ne-a fost nu numai un emul,ci şi un instructor desăvârşit plin de bunăvoinţă şi afecţiune .Când Alecu Şerbănescu spunea să cadă toţi vânătorii dar să nu cadă niciun avion de bombardament eu şi camarazii mei plecam în misiune fără teamă ştiind că suntem protejaţi de excelenţii vânători …”
După război, autorităţile comuniste l-au “recompensat” cu scoaterea din cadrele active ale armatei, la 1 septembrie 1947.
Deşi era ofiţer activ de carieră cu gradul de căpitan aviator l-au lăsat fără nici un mijloc de existenţă. Mai mult decât atât, celor “deblocaţi” li s-a interzis ocuparea unui serviciu corespunzător cu pregătirea lor profesională. Pentru a-şi “drege” originea socială nesănătoasă, mic-burgheză, a fost mai întâi tractorist apoi a lucrat ca şef de brigadă tractoare la S.M.T. Alba Iulia, după care a urmat Facultatea de Mecanică Agricolă Bucureşti (1949-1954). După absolvire a fost încadrat ca inginer mecanic-şef la G.A.S. Măineasa, jud. Ilfov şi la S.M.T. Rădăuţi, jud. Suceava timp de trei ani. A trecut in învăţământul superior, lucrând în calitate de asistent, apoi şef de lucrări la Institutul Agronomic Bucureşti, iar ulterior în calitate de conferenţiar la Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Mecanică Agricolă.
S-a pensionat în anul 1983, pentru 44 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă, din care patru ani echivalaţi ca luptător în cel de-al Doilea Război Mondial, cu grad maxim de periculozitate şi doi ani vechime în muncă grea (tractorist).
Articol scris de Eleonora ARBĂNAŞ
0
0
Articol scris de Eleonora ARBĂNAŞ
Corect! Am corectat!