Secretarul general al NATO, Mark Rutte, spune că statele europene trebuie să investească mult mai mulți bani în sectorul militar decât reușesc în prezent.
Rutte consideră că la nivel de PIB creșterea va fi una mică, dar efectele ei vor fi extrem de benefice pentru securitatea europeană pe termen mediu și lung.
”În medie, țările europene cheltuie până la un sfert din produsul intern brut pentru pensii, sănătate și asigurări sociale, iar noi am avea nevoie de numai o mică parte din acești bani pentru a face sistemul de apărare mult mai puternic”, a spus Rutte, care a avansat și un procent de 3,7% din PIB pentru apărare ca fiind aproape de idealul investițiilor în apărare.
Șeful civil al NATO a mai avertizat, într-un discurs susținut în fața europarlamentarilor și citat de Politico, că ignorarea apărării ar putea avea efecte dezastruoase pe termen mediu.
”Acum suntem în siguranță, dar nu și în 4 sau 5 ani. Iar cine nu este dispus să cheltuie bani ar face bine să învețe limba rusă sau să plece în Noua Zeelandă. Sunt foarte îngrijorat de perspectivele securității în Europa. Nu suntem în război, dar nici în pace. Asta înseamnă că trebuie să investim mai mult în apărare și să avem mai multe capacități de producție. Sunt lucruri care nu pot fi amânate.”
Average Rating