Mai bine de 5 milioane de oameni au folosit transportul public pentru a ajunge la sau de la Aeroportul București Otopeni în anul 2024.
Conform unei analize ce a fost publicată recent de specialistul Horia Bănescu, transportul cu autobuzele STB este în continuare cel mai popular, cu 3,4 milioane de pasageri, dar linia de tren care face legătura cu Gara de Nord câștigă în popularitate, având peste 1,5 milioane de pasageri anul trecut.
Asta înseamnă că peste 30% dintre oamenii care au folosit cel mai mare aeroport al României anul trecut au folosit transportul public.
STB – Societatea de Transport București, deservește aeroportul Otopeni cu o linie de autobuz, linia 100, transformată din defuncta linie expres 783. Chiar dacă nu sunt autobuze utilate pentru astfel de rute, cu locuri speciale pentru bagajele voluminoase, linia care face legătura dintre Capitală și aeroportul Otopeni este foarte populară.
De la 1,27 milioane de pasageri în 2017 a ajuns la 3,4 milioane în 2023 și la 3,5 milioane în 2024.
O evoluție încă și mai spectaculoasă a avut-o linia de tren, care face legătura cu Gara de Nord și care a avut o naștere complicată.
De la 300.000 de pasageri în 2021, în plină pandemie ce-i drept, trenurile au transportat anul trecut peste 1,5 milioane de pasageri. Este o creștere mare, care arată apetitul pentru acest mijloc de transport.
Și să nu uităm de incovenientul denumit program. Trenurile sunt operate de CFR și de Transferoviar și au acoperire bună în intervalele aglomerate, dar sunt și anumite ore în care linia ferată nu poate prelua pasagerii, care se orientează spre autobuz, taxi sau ride sharing.
În prezent se lucrează și la o nouă magistrală de metrou care să facă legătura cu Bucureștiul, însă aceste lucrări sunt la început și va mai dura până când se va putea ajunge la aeroport și astfel.