easyJet, reţeaua de transport aerian numărul 1 din Europa, anunţă că, începând cu data de 17 octombrie 2013, va opera zboruri pe ruta Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Londra Gatwick. Bucureşti devine astfel cel mai un nou punct al extinsei reţele de destinaţii easyJet din întreaga Europă.
easyJet va opera pe ruta Bucureşti – Londra Gatwick pe tot parcursul anului, cu o aeronavă Airbus A319, cu o frecvenţă de patru curse săptămânale, în zilele de luni, joi, vineri şi duminică, în intervale orare avantajoase, se arata intr-un comunicat al companiei.
Cu easyJet, zborul între cele două capitale este comod şi la preţuri accesibile, la tarife începând de la doar 44.25 euro/zbor, cu toate taxele incluse. Biletele sunt disponibile la vânzare pe www.easyJet.com.
Bucureşti şi Londra sunt destinaţii populare pentru turişti, sau pentru cei care îşi viziteată prietenii sau familia. Ambele oraşe sunt, de asemenea, destinaţii atractive pentru oamenii de afaceri, întrucât cele două capitale sunt centre financiare şi industriale ale ţărilor lor.
Paul Simmons, Director easyJet pentru Marea Britanie, a declarat:
„easyJet este încântată să lanseze acest nou serviciu între Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Londra Gatwick. România devine cea de-a 34-a ţată din portofoliul nostru de peste 630 de destinaţii de agrement şi de afaceri, deservite de peste 130 de aeroporturi din Europa. Am identificat un interes crescut pentru călătoriile între cele două ţări. easyJet, companie care oferă călătorii comode şi la preţuri accesibile, va oferi mai multe alternative pentru pasageri prin noul său serviciu. Ne aşteptăm să transportăm un număr de 50.000 de pasageri în primul an de operare”.
Detalii zbor:
Londra Gatwick – București Otopeni 08:05 – 13:25 / luni, joi, vineri, duminică
București Otopeni – Londra Gatwick 14:00 – 15:30 / luni, joi, vineri, duminică
Average Rating