Europa, luată ca un întreg denumit Uniunea Europeană, dar și ca fiecare țară cu orientare occidentală în parte, trebuie să se distanțeze de actuala administrație Trump cât se poate de repede și de ferm.
Asta nu exclude reluarea bunelor relații în viitor, atunci când oamenii și atitudinile de la Casa Albă se vor schimba, ci doar că în următorii ani sunt șanse mari ca Europa să aibă mult mai mult de pierdut așteptând toanele bune ale președintelui Statelor Unite.
Așa cum se vede după două luni și mai bine de mandat, administrația Trump arată o serie de caracteristici îngrijorătoare pentru orice democrație europeană și, in extenso, pentru oricine are această viziune comun acceptată a democrației liberale din secolul XXI.
În primul rând, vorbim despre o politică evidentă de control a agendei publice. Parcă mai mult ca niciodată în istoria modernă, administrația Trump, și aici vorbesc despre administrație pentru că îi includ pe toți oamenii numiți de președinte în funcții de conducere, depune eforturi considerabile pentru a impune și a controla absolut tot ține de atenția publicului.
Am discutat deja despre conceptul de ”muzzle velocity”, sufocarea mass-media cu informație pentru a distrage atenția. Dar acesta reprezintă doar o parte din tablou. Administrația, în frunte cu președintele ei, Donald Trump, a adoptat strategia mințitului pe față. Dacă în campania electorală minciunile puteau fi incluse cu ceva indulgență la capitolul ”promisiuni”, acum vorbim despre minciuni ale Executivului american transmise fără niciun fel de reținere, încercări destul de reușite de distorsionare a realității și de a convinge un grup electoral captiv de lucruri false.
Donald Trump, dar și toți colaboratorii săi, mint la un nivel pe care nu-mi amintesc să îl mai fi atins cineva, iar timidele urme de rezistență se traduc prin fact-checking făcut în timp real, la întâlnirile cu presa. Însă nici acest lucru nu ajută prea mult, pentru că reprezentanții administrației își continuă șirul minciunilor, pe care îl augumentează cu o agresivitate ieșită din comun.
Toți cei care sunt percepuți ca fiind în opoziție față de retorica regimului sunt atacați direct și fără menajamente. Agresivitatea aceasta este folosită și pentru a schimba liniile de discurs, orice critică devenind motiv de atac personal din dorința de a intimida și de a distrage atenția de la subiectul inițial. Iar de foarte multe ori, această atitudine dă roadele așteptate.
Colaborarea pe baze egale cu o astfel de adimistrație este din start imposibilă. Iar în cele două luni de mandat, Trump a demonstrat că obiectivul lui este acela de a-i obliga pe toți ceilalți să îl plătească, într-o formă sau alta. Reținerile apar doar în zona regimurilor autoritare sau chiar autocrate, pe care președintele american pare că le admiră din ce în ce mai puțin ascuns.
Europa este acum în fața unei alegeri de care va depinde viitorul ei pe termen scurt și mediu, dar și modul în care va arăta pe termen lung. Nu încape îndoială în faptul că Trump, dar și Putin sau Xi, sunt interesați de fragmentarea Europei și de dispariția Uniunii Europene. Este mai ușor de controlat sau de intimidat o țară luată individual decât un grup de state care lucrează strâns cu aceleași obiective. Uniunea Europeană este una dintre marile puteri economice ale planetei și de aici apare presiunea fantastică pe instituții și chiar pe ideea aceasta de asociere.
Colaborarea cu Statele Unite conduse de Trump nu ar face decât o adâncire a acestei crize pentru că Trump nu înțelege ideea de colaborare, ci doar pe cea de subordonare. Astfel, singurul mod în care Europa ar putea colabora cu aceste State Unite este acceptând dominația americană și plătind ”tributul” solicitat, care ar putea crește în cuantum pe măsură ce se fac concesii.
Dacă face acest lucru, Europa deschide calea atât pentru negocieri individuale mai favorabile, iar Washingtonul a arătat deja deschidere către Ungaria sau Turcia, cât și pentru critici tot mai aspre din interior. În final, evoluția nu este decât una singură, disoluția acestei organizări și revenirea la segmentarea continentului pe zone de influență.
Cred că singura șansă este aceea a strângerii liniilor și a încercării conștiente și pe deplin asumată de a consolida această construcție. O Uniune Europeană cu armată proprie, cu o politică externă coerentă și cu pași importanți făcuți către federalizare poate sta mai drept în fața unor puteri precum SUA, China și Rusia a căror înclinație către dominație și exploatare este evidentă.
2
0
Average Rating