Avion prabusit in Pakistan – peste 127 de morti

Read Time:2 Minute, 45 Second

Un avion cu 127 de oameni la bord s-a prabusit in apropiere de baza aeriana Chaklala, din Pakistan. Potrivit primelor informatii, cei 118 pasageri si cei noua membri ai echipajului si-au pierdut viata.

Aparatul, un Boeing 737, apartinand companiei Bhoja Airline, cu numarul de zbor B4213, care decolase de la Karachi, trebuia sa aterizeze la Islamabad la ora locala 18:04, informeaza Geo Tv.

Potrivit presei locale, aparatul s-a prabusit chiar inainte de aterizare, din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Associated Press relateaza ca, atunci cand avionul s-a prabusit, o furtuna lovise cu putere zona din jurul capitalei Islamabad.

Echipele de interventie s-au deplasat de urgenta la locul accidentului, iar spitalele din regiune au intrat in stare de alerta. Se pare ca avionul s-a prabusit peste o zona populata si distrugerile provocate sunt importante.

AFP relateaza ca nici unul dintre pasageri nu a supravietuit si ar putea exista victime si la sol. Intrebat daca exista supravietuitori, un oficial pakistanez a raspuns: „deocamdata nu avem vesti bune”. Potrivit Sky News, avionul s-a prabusit in satul Hussain Abad, langa orasul Rawalpindi.

Saifur Rehman, membru al echipelor de salvare, a declarat ca avionul a explodat dupa prabusire, anunta BBC.

Compania aeriana Bhoja Airline si-a reluat activitatea la inceputul acestei luni, dupa o pauza de un an. Din cauza faptului ca nu si-a platit taxele catre stat, Autoritatea Civila Aeronautica ii retrasese licenta de zbor.

Catastrofe aeriene internationale

Catastrofa aeriana din Pakistan ar putea fi cea mai grava, pe plan international, din acest an.

In aprilie 2012, un avion de tip ATR-72 s-a prabusit, in Siberia, cu 43 de persoane la bord. 32 de persoane si-au pierdut viata, 11 au fost ranite, iar 12 au supravietuit.

In 2011 au murit 507 persoane, in urma a 28 de accidente aviatice, conform unui raport publicat de BBC si preluat de pe un site al Fundatiei Securitatii Zborului. Totodata, alte 14 persoane de la sol au decedat in aceste tragedii.

Rusia s-a confruntat cu cele mai multe probleme in siguranta aviatica, cu sase accidente fatale in 2011, inclusiv unul dramatic in urma caruia au murit membrii unei echipe de hochei de elita.

Nu mai putin de 45 de persoane, majoritatea hocheisti ai echipei Lokomotiv Iaroslav, au murit, pe 7 septembrie, dupa ce avionul in care se aflau s-a prabusit in apropiere de orasul rusesc Iaroslav, la 200 de kilometri departare de Moscova.

Accidentul aviatic soldat cu cei mai multi morti in 2011 s-a petrecut in Iran, pe 9 ianuarie, cand un avion de pasageri Boeing 727 apartinand companiei Iran Air s-a prabusit in nord-vestul Iranului, in apropiere de localitatea Orumiyeh, omorand 77 dintre cele peste 100 de persoane aflate la bord.

Numarul mediu anual de decese, calculat pe o perioada de zece ani, este de 764, iar frecventa medie cu care se prabusesc avioanele este de aproximativ 12 zile. Anul cel mai sangeros din acest punct de vedere a fost 1972, cand au murit 2.374 de oameni in accidente aviatice.

Cel mai grav accident de acest tip a fost o coliziune intre doua Boeinguri 747, pe un aeroport din Tenerife, pe 27 martie 1977. Aceasta s-a soldat cu 538 de morti si ramane cea mai grava din aviatia civila.

Ziare.com

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Intamplari cu Doru Davidovici – Comandor (r) Marin Jeloaica
Next post Romania si Bulgaria invita patru state sa adere la proiectul de spatiu aerian comun