La Aeroclubul României se schimbă multe lucruri în bine, iar cea mai recentă modificare a apărut la schema de vopsire a unor aparate de zbor.
Intenționam să scriem despre acest subiect de ceva vreme, însă am așteptat vreme mai bună pentru a ajunge la aerodrom. Cum vremurile ne-au dus prin alte locuri, până când vom ajunge la Clinceni (sau poate în altă parte?) am decis că este momentul să vorbim despre această modificare.
Ei bine, Aeroclubul României a virat spre albastru!
Ce înseamnă asta? Înseamnă că această culoare devine tot mai prezentă pe aeronavele instituției.
Avioanele nou achiziționate de Aeroclub în ultima vreme, ICP Savannah și PS-28 Cruiser, poartă noile culori ”din fabrică”, însă schimbarea nu se oprește aici.
Și pe unele dintre planoare celebrul deja roșu a fost înlocuit cu albastru, nouă schemă de vopsire fiind una negru-albastru.
Aceste aparate se alătură Antonovurilor An-2 și Festivalurilor de la Aerostar ce erau deja vopsite cu albastru și parcă începem să vorbim despre un look unitar.
Nu știu voi cum sunteți, dar nouă ni se pare că albastrul ăsta aduce un aer proaspăt. Nu că roșul care se află încă pe multe aeronave ar fi urât, dimpotrivă, dar parcă acum se vede cu ochiul liber schimbarea.
Pe pagina de Facebook a Aeroclubului României puteți vedea mai multe imagini cu aeronavele instituției. Albastre, dar și în alte culori.
Planorul IS-28B2 YR-3320 a fost reparat capital de Aeroclubul Romaniei, Secția de Reparații și Întreținere de Bază…
Posted by George Rotaru on Thursday, April 8, 2021
Average Rating