Zboruri supersonice deasupra României anunțate după au avut loc

Read Time:1 Minute, 32 Second

Forțele Aeriene Române au anunțat zboruri supersonice ce au avut loc deasupra unor localități din România după ce acestea au avut loc.

Potrivit unui comunicat de presă transmis marți, aparatele Eurofighter Typhoon italiene au efectuat efectuat zboruri de antrenament în regim supersonic.

”Luni, 19 iunie, aeronave Eurofighter 2000 Typhoon din dotarea Forțelor Aeriene Italiene, care sunt dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de Poliție Aeriană întărită, sub comandă NATO, au executat, în jurul orei 21, zboruri de antrenament în regim de viteză supersonică, în zona de centru și sud-est a României. Antrenamentele au fost executate cu respectarea strictă a reglementărilor naționale și internaționale în vigoare pentru zborul supersonic, fiind desfășurate în spațiu aerian special rezervat – deasupra nivelului de zbor 330 (33 000 FT / 10 000 m), sub control radar.

Menționăm că executarea zborurilor în regim de viteză supersonică reprezintă o etapă esențială în pregătirea piloților militari. Misiunile de acest tip sunt executate în acord cu prevederile manualelor de instruire în zbor specifice aeronavelor supersonice, respectarea plafonului de zbor de minimum 10 000 m asigurând desfășurarea zborurilor în condiții de siguranță atât pentru echipaje, cât și pentru comunitățile locale și pentru mediul înconjurător. Statul Major al Forțelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităților aeronautice asupra comunităților locale, urmărind, în același timp, îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloților, în conformitate cu cerințele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condițiilor actuale”, se arată în comunicatul de presă.

În mod normal, zborurile în regim supersonic sunt anunțate înainte de a avea loc, tocmai pentru ca impactul asupra populației să fie minim.

De această dată, cum ele nu au fost anunțate, am avut parte de aproape o zi în care autoritățile locale din Buzău, zona în care s-a resimțit cel mai puternic boom-ul sonic, au încercat fără succes să găsească explicații.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post IndiGo va cumpăra 500 de avioane din familia A320
Next post Sistemul de încărcare a aeronavelor electrice ce ar putea fi disponibil și în România