Viata unui pilot de MiG-21 nu e usoara. Dimpotriva! Un pilot de MiG-21 nu trebuie doar sa fie tot timpul gata pentru a interveni in apararea tarii – si nu sunt cuvinte mari, e realitatea – cu o platforma de lupta invechita, inferioara potentialilor inamici, ci trebuie sa depaseasca o groaza de frustrari profesionale. Cum avioanele astea venerabile sunt pe final de cariera operationala in cadrul Fortelor Aeriene, numarul lor e in continua scadere, iar orele de zbor alocate sunt si ele din ce in ce mai putine. Si sa nu credeti ca ma plang, e perfect normal ca acest lucru sa se intample. 21 este un avion vechi, depasit, care si-a facut din plin datoria. Inlocuirea sa cu o platforma mai noua, F-16 Fighting Falcon, trebuia facuta cu un deceniu in urma, insa trebuie sa ne multumim ca se intampla acum.
Chiar daca logica iti spune ca se intampla un lucru pe care toata lumea il anticipa si astepta, nu inseamna ca e usor. Perioadele de alarma sunt tot mai rare, asta pentru baietii de la Borcea preiau tot mai mult din sarcina misiunilor de Politie Aeriana, orele de antrenament se imputineaza vizibil si ele, iar pilotul de MiG-21 se vede redus usor-usor la nivelul unui functionar care petrece mai mult timp la birou decat printre avioane. Cand am ajuns la 861 toata lumea m-a compatimit si multi s-au aratat infuriati din cauza unei sanctiuni atat de drastice, iar cand le-am spus ca n-a fost chiar o pedeapsa, ba chiar dorinta mea, m-au privit ca pe un nebun. Si ii inteleg. Nu sunt un pilot aflat chiar pe final de cariera si totusi exact asta se va intampla in foarte scurt timp. Trecand de la F-16 la MiG-21 impotriva oricarei logici, irosind banii contribuabililor pentru o pregatire costisitoare care acum nu mai este folositoare armatei pot fi sigur ca drumul inapoi, de la MiG la F, nu mai poate fi facut. Daca vreau sa zbor in continuare am doar optiunea Transporturilor, insa si acolo este aglomerat si nici nu sunt deloc convins ca e ceea ce imi doresc.
Cu toate astea nu ma plang. Cred ca sunt unul dintre foarte putinii oameni din lumea asta care isi traieste visul cu adevarat. E drept ca visez mult mai putin decat mi-as fi dorit, insa atunci cand se intampla, atunci cand sunt in carlinga stramta, din care nu vezi mare lucru, simt intr-adevar ca a fost miscarea perfecta pentru mine. Dupa ani de zile de slujit tara cred ca am dreptul sa fiu egoist si sa fac si ce imi place, continuand totusi sa lupt pentru ceea ce cred. Uneori egoismul e bun la ceva. Si imi place sa cred ca toata aceasta experienta m-a maturizat enorm de mult.
Viata la Constanta are avantaje si dezavantaje. Pentru un iubitor al marii, sa poti merge in fiecare zi pe plaja, inclusiv atunci cand e frig, cand ploua, cand pe nisip nu vezi decat pescarusi, e scenariul perfect. Vara insa, atunci cand orasul se umple, preturile explodeaza si serviciile ajung la minime rusinoase mi-as dori totusi sa fiu in alta parte. Cu toate astea, am ajuns la concluzia ca marele avantaj al omului in lupta pentru supravietuire a fost, este si va ramane capacitatea de adaptare. Reusim cumva sa facem fata in orice situatie, iar un oras aglomerat in care se mananca prost si scump nu e chiar cel mai negru punct in care ma puteam afla. Am reusit sa imi dezvolt si o rutina, ajungand pe plaja in fiecare seara. E modul meu de a ascunde frustrarile tot mai mari legate de orele de zbor si de viitorul incert pe care il am. Imi e clar deja ca nu voi continua cu militaria dupa ce MiG-ul se va pensiona, insa imi e groaza de gandul ca voi pierde cam tot ce am muncit in cariera asta. Ma rog, viata nu e intotdeauna cea mai corecta si nu avem ce face decat sa ne adaptam.
E aproape seara si sunt pe una dintre plajele din oras. Soarele abia ce-a trecut sub orizont si briza devine racoroasa. Ultimii turisti isi strang gentutele si pleaca spre locurile de cazare. Barurile de pe plaja se inchid si ele, iar lucrurile intra in firescul pe care mi-l doresc. Incerc sa imi golesc mintea de orice gand, incerc sa ma bucur de momentul asta si atat.
– Ma gandeam eu ca te gasesc pe aici!
Tresar usor, nici nu stiu daca vorbeste cu mine. Pe cine pacalesc, sigur ca vorbeste cu mine. E Anna, am recunoscut-o inainte sa spuna ceva desi nu stiam ca va veni aici. Apare ca o fantezie, intr-o rochita de plaja care nu ascunde nimic din formele lucrate tot mai mult la sala. Parul desfacut e batut usor de briza, iar buzele schiteaza numai un zambet.
– Trebuie sa recunosc ca sunt destul de previzibil.
Probabil ca si Anna contribuie la starea asta de nemultumire permanenta. Nu stiu cum am devenit in ultimele luni distractia ei preferata. Ma suna de cate ori e singura, iar eu nu ma pot abtine sa nu ii raspund. Si astfel se intampla lucruri care nu ar trebui sa se intample, lucruri care ma consuma la fel de mult ca perioadele tot mai lungi fara zbor. Nu stiu cand am acceptat sa nu am obligatii, sa fiu cel intotdeauna disponibil, cel gata sa se bucure de fiecare secunda pe care ea, in nemarginita-i marinimie, e dispusa sa mi-o ofere. Si totusi se intampla.
– Am venit la mare weekendul asta. Scuze ca nu ti-am spus, dar ne-am decis ieri si nu am avut timp. Am fost astazi la plaja aproape toata ziua si le-am zis ca vreau sa ma plimb putin ca sa ma racoresc. Si te-am gasit.
Le-a zis. Uneori ma intreb cum de accepta si el situatia asta. Nu pot sa cred ca nu stie, sigur stie, dar probabil ca e un alt prost care se bucura de atentia pe care o primeste. Mai stiu eu unul la fel! Cand ma gandesc la asta nici nu pot sa il condamn. Eu, sa fi fost in locul lui, ce as fi facut? As fi pierdut definitiv sansa de a fi in preajma ei doar pentru ca nu am exclusivitate? Din nou, adaptabilitatea! Iata cum te adaptezi in orice situatii, cum iti faci scenarii in care esti eroul pozitiv, cum orice situatie de cacat are mult bun in ea si asa mai departe.
– Mergem la o inghetata? Nu pot sa lipsesc prea mult, dar iti promit ca maine plec mai repede si o sa avem mai mult timp!
De data asta zambeste din plin, ochii i se misca jucaus. Fata draga, imi pare rau, dar nu ai nimerit deloc bine. Imi pare rau pentru tine, dar imi pare mai rau pentru mine pentru ca stiu ce va urma.
– Spune-mi si mie cat crezi ca va mai dura asta? Si ce crezi ca se va intampla pana la urma?
Ii vad zambetul prabusindu-se, a trecut la defensiva. De fapt, e agresiva. E suparata. E furioasa.
– Credeam ca ne-am inteles, acum nu pot sa-ti ofer mai mult. Dar fac eforturi sa petrecem mult timp impreuna, risc sa…
– Risti? Scuza-ma, risti? Ce anume risti, Anna?
– Stii si tu, risc sa isi dea seama, sa imi faca scandal.
– Stii ce cred eu ca risti, fata draga? Iti risti viitorul! Pentru ca viitorul tau nu e cu mine! Eu sunt prezentul si atat. Dar viitorul tau nu e alaturi de mine. Si inainte sa facem o scena da-mi voie sa iti spun ca nu mai vreau sa te fac sa iti risti viitorul. Eu te vreau pe tine toata! Nu ma pot multumi cu firimituri. Nu imi dau seama cum sau de ce am facut-o pana acum, dar ajunge. Daca nu ai inteles pana acum inseamna ca nu ai vrut sau nu te-a interesat suficient de mult. Te vreau pe tine, ne vreau pe noi! Nu vreau sa te impart, nu vreau sa ma bucur ca te-ai rupt cateva minute de viitorul tau pentru a-ti trai prezentul. Si stii ce mai cred eu? Mai cred ca viitorul tau o sa te dezamageasca teribil, dar ca o sa fii atat de dornica sa il traiesti ca nu va conta. Asa cum pentru el nu conteaza prezentul, pentru tine nu mai conteaza viitorul. Tot ce pot sa iti doresc, si crede-ma ca o fac din toata inima, este sa fii multumita de tine si sa fii fericita cu tine.
M-am ridicat ca intr-o scena penibila de film de dragoste si am plecat fara a privi inapoi. Mi-as fi dorit sa ma duc intr-un pub unde sa ma imbat ca porcul si sa ii povestesc barmanului amabil drama mea. Iar acesta sa imi dea sfaturi pretioase de viata si sa imi cheme un taxi. Mi-as fi dorit sa joc intr-o drama pentru adolescenti. Dar pentru ca sunt pilot de vanatoare, pilot de MiG-21, pilot care maine intra in alarma, m-am oprit la o benzinarie si mi-am luat un Pepsi Twist in drum spre casa. Iar in dormitor am pornit muzica si m-am golit de toate gandurile.
Abia in drum spre unitate am vazut ca aveam vreo 5 apeluri ratate si mesaje pe toate aplicatiile posibile. Am sters tot fara sa ma uit. Stiu deja ce vrea sa spuna. Stiu deja ca ma pacaleste si ca se pacaleste. Stiu ca nu are rost. Ca nu mai are rost. Ajuns la baza l-am gasit rapid Vic si ne-am indreptat spre Celula de Alarma. Speram sa fie 24 de ore urate, care sa ma tina ocupat. Speram sa avem gradul unu, sa stam in avioane si sa nu ne lase sa decolam. Speram sa fim chinuiti. Daca ar sti Vic m-ar spanzura de picioare cu siguranta.
In ciuda sperantelor mele, ziua a fost una linistita. Nu s-a intamplat nimic, singura drama fiind cea a lui nea Fane, care si-ar fi dorit sa poata ajunge cu nepotii la plaja.
– Lasa, nea Fane, te duci maine cand nu e aglomerat. Asta iti trebuie tie, sa stai pe plaja cu jumate de Bucuresti?
Din senin bubuie alarma! Pentru prima data dupa mult o simt ca o lovitura, simt ca am fost facut KO. Stau cateva fractiuni de secunda si incerc sa ma dezmeticesc, sa imi dau seama ce se intampla. Vic ma inghionteste cu un „Hai” si alergam spre camera de echipare. Luam rapid costumele de suprasarcina pe noi, casca e mai mult aruncata pe cap si o luam la fuga spre avioane, acolo unde tehnicienii le-au dehusat si sunt gata de pornire. Urc pe scara, ma arunc in carlinga, iar nea Fane e in spatele meu si ma prinde in chingi. Inchide cupola si ma grabesc cu pornirea. Mai mult vad decat aud bataia in plexiglas, e nea Fane care imi face ciudat un semn cu degetul aratator si cel mijlociu in forma de V. V de la Victorie, cine oare nu l-a citit pe Doru. Dar nu acum, nea Fane, ce te-a apucat?
Pornesc motorul, cer si primesc rapid aprobare pentru rulaj. Inseamna ca e distractie pe sus, baietii nu intarzie deloc. Iesim pe bretea, parca vad fete preocupate sau mi se pare? In buzunar, la verificarea finala, fetele preocupate se transforma in fete speriate. Din avionul lui Vic curge ceva, un fluid, si evident nu putem zbura. Cred ca revenim la hangar si Vic o sa incerce sa decoleze cu rezerva. Asta inseamna ca s-a dus dracului baremul.
– Turnule, aici 6606. 6728 are probleme tehnice. Cer permisiunea de a reveni la hangar pentru schimbarea avionului.
– 6606, Turnul. Negativ 6606. Ai permisiunea de a intra in pista si de a decola imediat fara coechipier.
– Ce mama dracului se intampla acolo sus? Turnule, aici 6606. Am inteles. Intru in pista si decolez imediat.
– 6606, Turnul. Confirm.
Il las pe Vic in spate in momentul in care ies pe bretea, viraj la stanga si sunt pe pista. Axez avionul chiar pe centru, privire scurta, mai mult fugara spre tabloul cu instrumente. Totul pare in parametri, cuplez fortajul, dau drumul la frane si tasnim amandoi, pilot si avion, spre ce ne-a pregatit hazardul de data asta.
– 6606, CAOC Torrejon. Vireaza imediat pe curs 073 si urca la 15.000 de picioare.
– Torrejon, 6606. Roger.
Ce naiba se intampla? Ma scot de unul singur direct pe mare la o inaltime atat de mica? Zbor in regim economic, iar dupa cam 10 minute in care nu se intampla nimic cineva porneste artificiile.
– 6606, CAOC Torrejon. Vireaza pe 088 si coboara la 3.000 de picioare.
– Torrejon, 6606. Roger.
– 6606, CAOC Torrejon. Avem in desfasurare un exercitiu naval, iar tinte inamice se apropie periculos si repetat de navele noastre. Avem nevoie de sprijin aerian. Vor sosi in curand intariri.
Deci despre asta e vorba! Sunt deja aproape de locul actiunii, pot vedea gruparea de nave, iar radarul imi arata pe o raza de 30 de kilometri trei tinte ce se deplaseaza cu viteza mare. Intru pe frecventa de urgenta pe care sigur o monitorizeaza si incerc un avertisment.
– Atentie! Evoluati intr-o zona in care este in desfasurare un exercitiu international ce implica si avioane de lupta. Pentru a evita orice neintelegere va rog sa parasiti zona!
Speram sa fi fost atat de usor, insa bineinteles ca nu s-a intamplat nimic. Avand inca avantajul distantei si a imaginii generale a situatiei, am ales tinta cea mai indepartata si am intrat pe un curs de interceptare. Fiind vorba despre o misiune aparte am decis sa evit utilizarea fortajului pentru a prelungi cat se poate de mult perioada pe care o pot petrece in zona. M-am apropiat relativ repede si abia atunci am putut sa vad ce se intampla. Doua Su-24 Fencer ce pareau ca evolueaza in celula se roteau practic deasupra grupului de nave, coborand in momentul in care le survolau. Am coborat la randul meu si am putut observa fara dificultati ca pe doua fregate erau elicoptere ce pareau gata pentru decolare, dar care nu puteau face acest lucru din cauza rusilor. Deci cel putin o parte a exercitiului era compromisa in aceasta situatie. Am cuplat fortajul si m-am apropiat si mai mult de tinta mea, repetand mesajul de avertisment. Cum nici de aceasta data nu am primit un raspuns am incercat sa manevrez pentru a-mi arata intentiile. Rusii n-au parut deloc deranjati de manevrele mele, iar cum combustibilul se termina rapid era nevoie de altceva. Fara sa solicit permisiunea de la sol mi-am incadrat tinta, sperand ca avertizarea pe care o va primi va fi suficienta pentru a-i arata ca intentiile mele sunt cat se poate de serioase.
Planul a functionat, insa numai pana la un punct. Celula de Su-24 a degajat rapid, de aceasta data luand altitudine si parasind zona, insa imediat am ajuns in postura lor. Al treilea avion a ajuns in spatele meu si acum eu eram cel incadrat.
– Atentiune! Ati incalcat reglementarile spatiului aerian international aratand intentii ostile fata de un avion al Federatiei Ruse. Parasiti imediat zona sau voi fi nevoit sa recurg la forta pentru a restabili ordinea.
Mesajul acesta, transmis tot pe frecventa de urgenta, m-a trezit din amorteala. Primul instinct a fost acela de a pune motor si de a lua inaltime spre casa, dar asta ar fi insemnat ca misiunea mea n-ar fi fost indeplinita. Am redus motorul pentru ca nivelul combustibilului era deja ingrijorator, insa am continuat sa ma mentin pe traiectoria circulara, in zona navelor aliate.
– Sunt un avion NATO aflat in misiune in spatiul aerian international. Orice intentie ostila aratata si pusa in practica va fi tratata ca atare la nivelul Aliantei. Va transmit din nou ca va aflati intr-o zona de actiune a NATO si ca interferati cu o misiune multinationala. Parasiti imediat zona!
Pentru context, fiind o poveste in mai multe parti, va invit sa le cititi pe primele sapte. Nu uitati ca este vorba despre o fictiune, intamplarile si personajele fiind unele fictive. Orice feedback este binevenit 🙂
0
0
F fain,cam ca in filmele americane.