Un elicopter Gazelle apartinand armatei franceze a fost doborat in urma cu aproape doua saptamani in Mali, in timpul unei misiuni de lupta impotriva insurgentilor.
Incidentul s-a petrecut in data de 14 iunie si, initial, autoritatile de la Paris au anuntat ca elicopterul a aterizat fortat in zona de conflict.
Operatiunea contra insurgentilor a inceput in data de 13 iunie, cand trupe franceze inserate in zona cu ajutorul elicopterelor au angajat teroristii in zona localitatii Liptako, din Mali.
Dupa o zi de lupte, elicopterul Gazelle a fost lovit cu gloante de calibrul 7,62, iar motorul a luat foc si a fortat echipajul sa aterizeze fortat in zona de conflict. La bord se aflau cei doi piloti si un lunetist al trupelor comando, care a scapat cu rani minore.
Potrivit celor de la Defence Web, pilotii au fost raniti ceva mai serios si au fost evacuati cu un elicopter de atac Tigre, fiind imobilizati in exteriorul aparatului, in zona trenului de aterizare. Lunetistul a ramas la sol si a distrus epava elicopterului, fiind apoi evacuat.
De ce ne intereseaza aceasta informatie? Ei bine, sapte (patru operationale si trei in rezerva) elicoptere Puma ale Fortelor Aeriene Romane vor ajunge in aceasta toamna in Mali pentru misiuni sub comanda ONU. Iar dintr-un anumit punct de vedere, cel al vulnerabilitatii pe teatrul de lupta, Puma si Gazelle seamana destul de mult.
Este totusi drept ca elicopterul francez efectua o misiune de lupta in cadrul Operatiunii Barkhane, in timp ce aparatele romanesti vor zbura sub stindardul ONU in cadrul Misiunii MINUSMA – United Nations Multidimensional Integrated Stabilization Mission in Mali.
Average Rating