Ucraina va primi în perioada următoare mai multe echipamente militare și muniție din Suedia, în cadrul acestui pachet de asistență fiind incluse și două ”radare zburătoare” Saab 340 AEW&C.
Potrivit unui comunicat oficial al guvernului suedez, acest pachet de asistență este cel mai amplu de până acum și conține, pe lângă cele două avioane, întregul stoc de transportoare blindate PBV 302, muniție de artilerie și resurse pentru mentenanța echipamentelor deja donate.
Valoarea pachetului este de 13,3 miliarde de coroane, aproximativ 1,3 miliarde de dolari.
Avioanele de supraveghere aeriană și control (Airborne Surveillance and Control – ASC 890) vor aduce Ucrainei capabilități noi, pe care nu le-a mai avut până acum, și care ar trebui să aducă o schimbare majoră în plan tactic, mai ales în contextul intrării în serviciu a aparatelor de luptă F-16.
Rămâne însă dilema timpului, pentru că nu va fi deloc ușor ca Ucraina să își instruiască personalul pentru a utiliza acest tip de aeronavă.
De asemenea, la fel ca în cazul F-16, se pune și problema protecției aeronavelor, pentru că toate bazele aeriene ucrainiene sunt în raza rachetelor de croazieră ruse.
Average Rating