Ucraina a primit aeronave suplimentare din partea statelor occidentale, susțin americanii.
Potrivit lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, aliați ai americanilor au transferat Ucrainei mai multe aeronave și piese pentru aeronave.
”(Ucrainenii – n.r.) au primit aeronave suplimentare și piese pentru avioane pentru a-i ajuta să aibă mai multe aparate în aer. În momentul de față au disponibile mai multe avioane decât aveau în urmă cu două săptămâni.
Noi am ajutat cu transportul unor piese pentru aeronave care îi ajută pe moment, însă nu am transportat avioane complete”, a declarat Kirby.
Din formularea purtătorului de cuvânt al Pentagonului este extrem de greu de înțeles despre ce tipuri de avioane este vorba și dacă ucrainenii au primit totuși platformele de luptă pe care le-au tot cerut.
Este însă la fel de dificil de crezut că vreun stat european, în speță Polonia, Slovacia sau Bulgaria, ar fi putut trimite MiG-uri 29 în Ucraina fără ca nimeni să afle asta.
Cel mai probabil scenariu este că ucrainenii au primit din Polonia piese de schimb pentru flota de MiG-29, poate la bordul aeronavelor Kievului ce au fost evacuate în Polonia în primele zile de conflict.
Average Rating