Departamentul de Stat al Statelor Unite a aprobat posibila vânzare a unui pachet de suport logistic pentru flota de avioane F-16 a Ucrainei.
Conform anunțului oficial, ucrainienii vor să cumpere pentru avioanele F-16 un număr neprecizat de Joint Mission Planning System (JMPS), AN/PYQ-10 Simple Key Loaders (SKL), modificări de mică amploare și suport pentru mentenanță, Component Improvement Program (CIP) pentru motoare, piese de schimb,consumabile și accesorii, suport pentru operațiunile de reparație, soft pentru armament, documentație, echipamente și sprijin pentru pregătirea personalului și alte elemente conexe.
Costul total al programului este estimat la 266,4 milioane de dolari.
În acest moment nu este clar dacă Ucraina va plăti acest cost sau dacă el va fi acoperit de programele de finanțare pe care americanii le oferă Kievului.
Conform comunicatului, această vânzare va îmbunătăți capacitatea Ucrainei de a face față amenințărilor actuale și viitoare, ajutând la desfășurarea de misiuni de autoapărare și de securitate regională cu o capacitate robustă de apărare aeriană. Ucraina nu va avea nicio dificultate să integreze aceste elemente și servicii în forțele sale armate.”
Average Rating