Statele Unite pregatesc scoaterea Turciei din programul F-35

Read Time:1 Minute, 47 Second

Turcia risca sa fie scoasa din programul F-35 Lightning II incepand cu anul 2020 daca intentia presedintelui Erdogan de a achizitiona sisteme antiaeriene S-400 din Rusia va fi mentinuta.

Cu termenul de livrare a primului sistem „dupa colt”, Turcia urmand a primi un prim sistem S-400 in luna iulie, potrivit declaratiilor lui Erdogan, americanii par ca fac una din ultimele tentative de blocare a achizitiei.

Secretarul Apararii de la Washington, Patrick Shanahan, i-a trimis o scrisoare omologului sau turc, Hulusi Akar, prin care ii transmite imperativ ca Turcia va fi scosa din program daca nu renunta la sistemul rus.

„Daca Turcia cumpara sistemele S-400, asa cum am discutat in convorbirea de pe 28 mai, tarile noastre trebuie sa dezvolte un plan pentru scoaterea Turciei din programul F-35. Desi ne dorim sa ramanem in relatii foarte bune, Turcia nu va primi F-35 daca va cumpara S-400”, se arata in scrisoare.

Planul schitat de americani prevede oprirea pregatirii pilotilor si tehnicilor turci, programata pentru sfarsitul lunii iulie, sistarea livrarilor de avioane de generatia V si, ulterior, scoaterea din programul F-35 a companiilor turcesti, inclusiv a gigantilor ca Turkish Aerospace Industries, Roketsan sau Tusas Engine Industries, dupa cum scrie DefenseNews.

Scoaterea Turciei din program nu va reprezenta o sarcina usoara, companiile din aceasta tara producand 937 de piese si subansamble utilizate in constructie, 400 dintre ele avand ca unica sursa Turcia.

Pentagonul ar fi identificat deja alti potentiali subcontractori care pot prelua sarcinile companiilor turcesti, iar daca tranzitia va fi una cat de cat usoara programul F-35 n-ar trebui sa aiba prea mult de suferit in materie de livrari.

Americanii cauta solutii pentru a redistribui cele 100 de avioane ce urmau sa fie comandate de Turcia, insa si acolo se pare ca exista mai multe optiuni.

In ceea ce priveste Ankara, se pare ca Erdogan a pierdut cacealmaua, el neputand sa aiba si F-35 si S-400. Probabil ca se va alege doar cu sistemul antiaerian rusesc si va ramane de vazut daca Turcia se va orienta de-acum spre avioane de lupta produse de industria rusa.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

3 thoughts on “Statele Unite pregatesc scoaterea Turciei din programul F-35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Interviu cu generalul Catalin Bahneanu, comandantul Bazei 86 Aeriene
Next post F-ul 35 japonez s-ar fi prabusit din cauza dezorientarii pilotului | Raport preliminar