Serbia va cumpăra din Franța 12 avioane Dassault Rafale

Read Time:54 Second

Serbia a semnat un contract pentru achiziționarea a 12 avioane multirol Dassault Rafale din Franța, valoarea estimată a acordului fiind de aproximativ 2,7 miliarde de euro.

Momentul semnării contractului nu a fost ales întâmplător, în zilele trecute președintele francez Emanuel Macron aflându-se în vizită oficială la Belgrad.

Revenind la ceea ce ne interesează, Serbia va primi 9 aparate în simplă comandă și 3 în dublă comandă, livrările fiind programate să se încheie în 2029, un calendar destul de scurt.

Acordul conține, pe lângă avioane, un pachet complet de sprijin logistic pentru operaționalizarea aparatelor, un pachet inițial de piese de schimb și armament, plus programe de pregătire pentru piloți și tehnici.

Serbia operează în acest moment o flotă pestriță formată din avioane MiG-29 modernizate în urmă cu câțiva ani și SOKO Orao, versiunea sârbă de IAR-93, și ele aflate în proces de upgrade.

Alegerea pentru Rafale este una interesantă și poate chiar neașteptată pentru Serbia, un aliat tradițional al Rusiei. Belgradul a refuzat însă aparate precum Su-35 sau Su-57, preferând o platformă occidentală considerabil mai scumpă.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

F-16 Ucraina Previous post Ucraina a pierdut primul avion F-16
parasutism Romania Next post Bronz pentru echipa feminină a României la Mondialele de parașutism