Forțele Aeriene ale Federației Ruse ar fi utilizat avioane Suhoi Su-57 în războiul din Ucraina.
Potrivit informațiilor din presa poloneză, platformele de generația 5 au lansat rachete de croazieră împotriva unor ținte din Odessa și Kirovohrad.
Două Su-57 aparținând Centrului de Stat pentru Testare în Zbor Chkalov 929 au fost utilizate până acum în acest război.
Avioanele au decolat de pe baza Akhtubinsk, situată la aproximativ 100 de kilometri de Volgograd, și au lansat rachete de croazieră KH-59 Ovod (AS-13 ‘Kingbolt’ în codul NATO) evoluând în spațiul aerian rus.
Este pentru a doua oară când Su-57 e folosit într-un conflict real după misiunea pe care avioanele au avut-o în Siria.
Faptul că rușii au optat pentru avioanele aflate la Akhtubinsk ar putea arăta inclusiv faptul că faza de testare în condiții reale este în plină desfășurare în Rusia.
Average Rating