China a început anul 2021 în forță, cu o serie de anunțuri oficiale și mai puțin oficiale cu privire la viitoarele platforme ale Forțelor Aeriene ale Armatei Populare. Și aș vrea să enumerăm o parte dintre acestea și poate să discutăm despre ele mai pe larg.
Imaginile ce urmează vin de pe social media chinezească, inclusiv conturi oficiale ale companiilor, și dintr-un clip recent de promovare a PLAAF, care își dorește să recruteze și mai mulți piloți de acum înainte.
Începem cu mult discutatul Xian H-20, viitorul bombardier strategic de generația 5 al Chinei. În clipul de care am vorbit mai sus, H-20 apare într-o imagine generată pe calculator (CGI – computer generated imagery) cu un soi de husă peste el, ca și când ar urma o prezentare oficială. Apoi, proaspătul pilot trage de husă și vedem în reflexia de pe vizorul căștii puțin din H-20. Atenție, vorbim despre un clip oficial de prezentare al Forțelor Aeriene, deci s-ar putea ca 2021 să fie anul în care clona lui B-2 Spirit iese în lume.
Continuăm cu J-20, primul avion de generația 5 construit de China. Aici avem două aspecte de discutat. Primul este că producătorul AVIC/CAC a publicat pe social media imaginea de mai sus, cu o patrulă de J-20 în varianta biloc. Imaginea este generată pe calculator, evident, însă discuții despre bilocul J-20 există de ceva vreme, iar ăsta ar putea fi indiciul că se lucrează la această variantă.
Al doilea lucru demn de menționat este că J-20, de această dată unul real, a apărut în clipul de prezentare având la purtător motoarele indigene WS-10C. Probabil este vorba despre unul dintre prototipurile utilizate pentru testare, dar putem spune deja că J-20 are motoare noi.
Hai să continuăm cu FC-31, al doilea avion de nouă generație al Chinei, rămas multă vreme la stadiul de unic prototip. A mai apărut în 2020 încă unul, cel puțin, iar discuțiile despre ambarcarea sa pe noile portavioane s-au întețit.
Avem acum și această imagine, tot generată pe calculator, a unui portavion de pe care operează FC-31 și nu putem să nu ne întrebăm dacă această platformă va fi viitorul pentru marina militară chineză.
În fine, cei de la AVIC au dat publicității și prima imagine oficială a prototipului JF-17 Block 3. Se pare că testele sunt în desfășurare și este de așteptat ca în acest an să înceapă și livrările acestei noi variante.
Ar mai fi de discutat și despre KJ-600, noua platformă de tip ”radar zburător” care, deloc surprinzător, seamănă mult cu americanul E-2 Hawkeye.
Cum vi se pare această mare de imagini CGI și reale? Ce e realizabil și ce nu în 2021?
Average Rating