Indonezia va cumpăra 42 de avioane Dassault Rafale

Read Time:1 Minute, 1 Second

Franța și Dassault au dat o nouă mare lovitură pe piața avioanelor de luptă după ce Indonezia a decis să cumpere nu mai puțin de 42 de aparate multirol Rafale.

Anunțul a fost făcut atât de autoritățile de la Paris, cât și de cele de la Jakarta.

Ministrul indonezian al Apărării a dezvăluit că joi a fost semnat primul acord, pentru 6 avioane, acest contract urmând a fi completat cu altele ce vor duce numărul total al aparatelor la 42.

”Am ajuns la un acord pentru achiziționarea a 42 de avioane Rafale. Am semnat astăzi un contract pentru primele 6 aparate, care vor fi urmate de alte 36 de bucăți”, a spus Prabowo Subianto.

Ministrul Apărării din Franța, Florence Parly, dar și președintele Emmanuel Macron au salutat semnarea acestui acord.

Rafale este avionul care atrage cele mai importante contracte în ultima jumătate de an, multirolul francez fiind vândut în Emiratele Arabe Unite, Qatar, Egipt, Grecia sau Croația.

De notat este și faptul că în licitația indoneziană Rafale a învins cel mai nou avion de luptă american, este vorba despre F-15 EX.

Cele două au rămas în concurs după ce, în finalul anului trecut, indonezienii anuțaseră că nu sunt interesați de Suhoi Su-35.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Indonezia va cumpăra 42 de avioane Dassault Rafale

  1. Oarecum normal sa casfige in fata F15 daca criteriile au fost de natura sa avantajeze un aparat multirol. F15 este un avion superb dar este un interceptor la origine. Rafale e multirol din concept.

    Aceeasi problema si acolo unde Rafale concureaza cu EF. EF a fost gandit ca si interceptor/vanator pur sange. Ori tendinta in ultima vreme e pentru multirol si mai putin pentru avioane dedicate. Costurile de operare or fi avut si ele legatura. Plus problema armamentului si politica in acelasi timp. Aparent au mai multa libertate de miscare cu optiunea europeana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post F/A-18 Super Hornet pe Borcea | VIDEO
Next post Statele Unite au trimis 8 avioane F-16 în România