Iată ce înseamnă o interceptare periculoasă | VIDEO

Read Time:1 Minute, 3 Second

Am discutat în ultimii ani destul de mult despre misiunile de Poliție Aeriană, ce presupun acestea sau ce anume se face și nu se face în timpul unui zbor.

Am vorbit, de asemenea, și despre interceptările periculoase în contextul unor operațiuni ale Federației Ruse.

Tot din Rusia vine ceea ce credem că poate fi un exemplu ”de manual” al unei interceptări periculoase, în timpul căreia se încalcă reglementările internaționale.

US Navy a dat publicității recent câteva imagini în care se poate observa cum două aparate Suhoi Su-35 Flanker-E interceptează un avion de patrulare maritimă P-8A Poseidon în spațiul aerian din zona Mării Mediterane.

Subliniem din nou faptul că și Rusia, iată, realizează misiuni de Poliție Aeriană în spațiul aerian internațional, probabil fără ca cineva să se întrebe dacă cei interceptați se supără.

Revenind la imaginile filmate din aeronava americană se observă cum cele două Su-35 flanchează Poseidonul, de care se apropie periculos de mult.

De asemenea, sunt vizibile o parte dintre rachetele pe care rusii le au ”la purtător”, fiind vorba despre rachete aer-aer R-73 și R-27.

Reglementările internaționale impun o distanță de siguranță între avioane atunci când se apelează la identificarea vizuală, precum și utilizarea unui singur aparat din celula ce efectuează misiunea.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

4 thoughts on “Iată ce înseamnă o interceptare periculoasă | VIDEO

      1. De ce spuneti ca au fost aproape?

        Pentru Suhoi e ceva firesc sa zboare aproape de orice avion, avionul in sine dispune de forme aerodinamice performante.

        Avionul de „pasageri” zbura linistit fara nici o turbulenta in fata, suhoaiele stateau in spatele motoarelor si aripilor pasagerului.

        Chiar nu vad o problema.

        Unde sunt invizibilele de escorta, minunatele avioane nevazute, de ce nu escorteaza „civilele”, sau stiu americanii ca e o ingerenta la ceea ce fac.

        Chiar nu am vazut un F-22 langa un Su-35 sa-l sicaneze.

        1. Nu exista asa ceva, nu e ”firesc” pentru nimeni sa zboare atat de aproape. Orice avion modern poate face, nu doar Suhoiul, insa asta nu inseamna ca nu e nesigur. Ce se intampla daca avionul de patrulare maritima efectua un viraj brusc. Sau daca avea o problema tehnica ce impunea schimbarea brusca a directiei?

          Avioanele stealth rareori sunt folosite ca escorta. De altfel, rusii au regula asta a escortei cu avioane multirol. La nivel NATO se prefera folosirea resurselor spre alt tip de misiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Zborurile către Italia, Spania, Franța, Germania, UK și alte destinații ramân suspendate până pe 16 iunie
Next post Boeing a reluat producția avioanelor 737 Max