Ministrul Apărării de la Tbilisi a surprins pe toată lumea anunțând că Georgia ar putea produce avioane Suhoi Su-25.
Potrivit lui Irakli Garibashvili, industria georgiana este capabilă să asigure operațiunile de reparație capitală, mentenanță, producție și comercializare pentru tot ce înseamnă programul Frogfoot.
”Avem cu siguranță toate resursele necesare – tehnice, intelectuale și umane – pentru a putea repara, produce și vinde avioane Su-25. În lume sunt în desfășurare mai multe conflicte și există state foarte interesate de acest tip de avioane pentru a se apăra”, a spus ministrul.
Acesta a încheiat și mai surprinzător declarând că există perspective pentru folosirea lui Su-25 ”în scop civil”.
Suhoi Su-25 a fost fabricat în Georgia, la fosta Fabrică Nr. 31, actuala Tbilisi Aircraft Manufacturing, iar în ultima vreme au apărut mai mult proiecte interesante de acolo.
La începutul anilor 2000 a apărut Su-25KM, o variantă modernizată împreună cu israelienii de la Elbit, iar mai târziu, prin 2015, a fost lansat programul Ge-31, care vizează producerea în Georgia a lui Su-25 fără sprijin rusesc.
Avionul ar avea fuselajul și aripile produse local, iar sistemele de propulsie, navigație sau de avionică ar trebui importate din Occident. Programul bate însă pasul pe loc de câțiva ani.
Pentru a cata oara reincep productia?
Daca nu vor avea clienti, degeaba asa anunturi, nici macar ei nu cumpara avioane noi. Ar fi ceva daca ar introduce F404 in locul R95/195 si poate un radar.