Franța vrea avioane de Generația 6 pe noul portavion

Read Time:1 Minute, 6 Second

Francezii își doresc să folosească platforme de Generația 6 pe viitorul portavion aflat în momentul de față în faza de proiectare.

Ministrul Apărării de la Paris, Florence Parly, a făcut anunțul în cadrul conferinței Euronaval 2020, care are loc virtual în acest an.

În cadrul discursului său, Parly a afirmat că Franța va utiliza o versiune ambarcată a viitorului SCAF – Système de combat aérien du futur – aparatul aflat în dezvoltare alături de Germania și Spania, pe PANG – Porte Avion Nouvelle Generation.

Așa cum vedem, sunt multe proiecte de viitor în această ecuație, însă mie imi place unde merg francezii cu aceste mutări. Sau unde vor să meargă.

Potrivit aceleiași Parly, noul portavion francez ar urma să intre în serviciu undeva în jurul anului 2038, atunci când actualul portavion, Charles de Gaulle, ar trebui trimis la pensie.

Există discuții din urmă cu 2-3 ani în care francezii spun că ar vrea două portavioane noi, pentru a putea asigura permanența pe mări și oceane, însă nu e clar dacă își vor putea permite așa ceva.

De asemenea, este cam prima dată când este asumată la nivel înalt dezvoltarea unei versiuni navalizate a SCAF-ului, care se pare că va adopta destul de multe dintre lecțiile programului F-35. Ironic, niciuna dintre țările implicate în programul SCAF nu folosește Lightning-ul american.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Franța vrea avioane de Generația 6 pe noul portavion

  1. Si frantujii fac promisiuni de viitor ! Care s-ar putea realiza peste 30 -50 ani ! Ministra apararii este la fel de mincinoasa/fantezista ca si ai nostri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Șoimii de la Bacău s-au întors acasă
Next post Încă două avioane F-16 sunt gata pentru livrarea în România