Detașamentul Carpathian Vipers a luat parte la exercițiuș Ramstein Alloy 23-1, ce a avut loc în perioada 12-13 aprilie în zona Mării Baltice.
În cadrul acestui exercițiu, aparate de luptă ale aliaților aflate în zona statelor baltice au efectuat misiuni aer-aer, scenariile vizând pierderea comunicațiilor cu o aeronavă civilă, interceptarea ei și escortarea către un aeroport.
Conform comunicatului de presă al NATO Allied Air Command, ”piloții și-au îmbunătățit abilitățile exersând aceste scenarii reale pe care echipajele dislocate în zonă le gestionează în mod curent”.
La exercițiul Ramstein Alloy 23-1 au luat parte piloți și avioane din România, Portugalia, Germania, Finlanda, Spania și Turcia.
Avioanele F-16 au efectuat mai multe misiuni aer-aer, dar și de tip close air support, demonstrându-și capabilitățile multirol.
Ramstein Alloy 23-1 este un exercițiu care se desfășoară periodic în spațiul aerian al statelor baltice și care are ca obiectiv promovarea cooperării dintre aliați și perfecționarea interoperabilității.
”Exercițiul Ramstein Alloy reprezintă o oportunitate foarte bună de a ne antrena în efectuarea misiunilor de Poliție Aeriană și de a ne demonstra nivelul ridicat de pregătire, interoperabilitate și cooperare în cadrul NATO”, a declarat comandantul detașamentului român, comandorul Cosmin Vlad.
Detașamentul Carpathian Vipers se află în Lituania, acolo unde 4 avioane F-16 ale Escadrilei 53, Baza 86 Aeriană Borcea, au fost dislocate pentru misiuni de Poliție Aeriană.
Average Rating