Pe 31 iulie, autoritățile canadiene au anunțat numele companiilor, și implicit a platformelor, care se duelează de la distanță pentru contractul de 88 de aparate multirol destinate Royal Canadian Air Force.
Astfel, au depus oferte Lockheed Martin, pentru F-35, Boeing, pentru F/A-18 Super Hornet, și Saab, pentru Gripen E/F.
Licitația aceasta are termeni destul de clari. Canadienii vor analiza capabilitățile aeronavelor, care vor conta în proporție de 60%, costul, care are alocat un procent de 20%, și offsetul, și el cu 20%.
La prima vedere, Gripenul pleacă din start cu un dezavantaj major. Tot ce promovează Saab în materie de colaborare industrială și cost redus valorează 40% din analiză. Asta presupunând că suedezii ar oferi condiții mai bune la cele două capitole.
Capitolul performanțe pare să îi fie defavorabil multirolului european.
În funcție de ce își doresc canadienii, este greu de crezut că poate concura cu o platformă de generația V, așa cum este F-35. Iar dacă Lightningul va fi scos din joc pe motiv de cost sau orice altceva, la capabilități similare bimotorul Super Hornet are mai multe avantaje.
Învingătorul contractului estimat la 14 miliarde de dolari va fi anunțat în 2022, primele livrări urmând a începe din 2025.
Aceasta „licitatie” are deja castigator anuntat! Oare astia chiar cred ca prostesc pe cineva?
E ca la licitatia pentru avioane cisterna din SUA! Au facut pe fata fara jena in asa fel incat Boeing sa castige! Asta desi avionul nu exista iar performantele anuntate erau inferioare concurentei! Ca drept dovada nici pana in ziua de azi nu zboara vre-un Boeing de asta nou in rolul de cisterna! Ba mai mult nici nu prea face ce trebe sa faca! Dar au avut competitie si licitatie! Oricum ar fi eu zic ca avem ce a de invatat de la ei.
Mie mi se pare mai ok Gripen-ul, si cred ca si costa mult mai putin, intretinerea mai ieftina, poate ateriza pe orice drum si decola inarmat si cu plinul facut ff repede.
Ai fi surprins sa afli ca Gripen nu e chiar atat de ieftin. Iar daca vrei sa il inarmezi bine costul creste exponential. NU poate ateriza pe orice drum, ci pe sosele amenajate in acest sens. Iar treaba asta o poate face cam orice avion modern.