5 avioane de luptă F-16 aparținând Bazei 86 Aeriene Borcea au participat luni la exercițiul ”South Paw 2020” alături de un bombardier strategic american B-52 Stratofortress și avem câteva imagini impresionante de sus.
Mai întâi, comunicatul oficial transmis de MApN:
”Cinci aeronave de tip F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, alături de un bombardier strategic american de tip B-52 Stratofortress, au participat luni, 14 septembrie, la exercițiul aerian South Paw. Exercițiul a avut drept scop întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianței – Nord Atlantice în zona de Sud-Est a Europei contribuind de asemenea la sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității regionale. În spațiul aerian românesc, exercițiul a fost coordonat de Componenta Operațională Aeriană din Statul Major al Forțelor Aeriene și de Forțele Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE) și a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu cinci aeronave de tip F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană de la Borcea, alături de o aeronavă americană B-52 Stratofortress.”
Hai să vedem ce e așa impresionant la acest exercițiu.
În primul rând, vorbim despre disponibilitatea la zbor a avioanelor F-16 de la Borcea. Viper-ul este un aparat sensibil, care are nevoie de mentenanță destul de des, iar ridicarea lui în aer într-un număr mare e o performanță în sine.
Să trimiți 5 avioane dintr-un total de 14 pe care le ai în serviciu la un exercițiu nu e tocmai ușor. Și asta vine după ce la final de iulie au zburat 6 F-uri din cele 12 disponibile atunci la Ziua Aviației.
Până să treacă mentenanța către Aerostar, proces ce va mai dura câțiva ani probabil, tehnicii din cadrul Forțelor Aeriene setează un standard de calitate ridicat.
Apoi, faptul că americanii vin din nou să ne ajute să ne antrenăm e îmbucurător. Dincolo de momentul simbolic, aceste exerciții sunt super utile pentru piloții români. Poate de aceea privesc puțin cu regret faptul că n-am avut toate dublele în aer cu această ocazie, pentru a oferi șansa mai multor piloți să participe la misiune.
În fine, aceste misiuni de escortă a unor asset-uri strategice ar putea deveni extrem de utile în viitor, dacă lucrurile vor continua ca în ultima vreme. Presupun că la un moment dat NATO va opta inclusiv pentru escortarea avioanelor sale în timpul misiunilor din apropierea granițelor Rusiei pentru a evita incidentele periculoase de până acum. Iar în zona Mării Negre asta ar intra și în responsabilitatea noastră.
Nu vreau să trec nici peste faptul că Forțele Aeriene Române, prin Componenta Operațională Aeriană a SMFA, au coordonat exercițiul în spațiul nostru aerian. Asta arată iarăși pregătire și intenție de perfecționare.
Average Rating