Multă vreme extrem de controversat, contractul dintre Dassault, Franța și India se dovedește a fi cel mai bun lucru ce i se putea întâmpla ”omnirolului” din Hexagon.
Povestea Rafale în India a început demult și, la un moment dat, se părea că nici nu va mai avea loc.
Avionul francez a fost câștigător al unui concurs impresionant și urma să obțină un contract pentru 126 de bucăți, cel mai mare la export de departe. Parisul a renunțat însă surprinzător la afacere pentru că aceasta includea asamblarea finală a aparatelor în India, dar la standarde frantuzești.
Negocierile ulterioare au ajuns la o soluție de compromis. India urma să cumpere numai 36 de Rafale, toate produse în Franța și modificate conform cu solicitările Indian Air Force. Nota de plată? Aproape 8 miliarde de dolari! Usturător!
Acordul acesta a trecut inclusiv pe la Curtea Supremă din India, pe motiv de suspiciuni de corupție, însă a rămas în picioare.
Pe cât de controversat a fost contractul înainte, pe atât de lăudat este acum!
De când primii piloți și tehnicieni indieni au mers în Franța pentru cursurile de trecere pe Rafale au apărut informații despre capabilitățile fantastice pe care platforma le oferă. Venind de la unii care operează și produc sub licență unele dintre cele mai avansate avioane din familia Flanker, Su-30MKI, lauda aceasta nu înseamnă deloc puțin lucru.
Livrarea primelor cinci aparate Indiei, ce a avut loc recent, a însemnat un boom extraordinar din punct de vedere al marketingului pentru ”omnirol”.
Exuberanți așa cum îi știm, indienii au început să prezinte toate avantajele aparatelor și cum acestea vor face diferența într-un eventual conflict cu China. Rafale a fost pus față în față cu cele mai moderne avioane chinezești, inclusiv cu J-20, și a fost declarat învingător clar.
Multe dintre aceste materiale au ajuns să fie preluate de publicații respectabile din Occident, astfel că Dassault a avut și are în continuare parte de o campanie de PR la care nici nu visa.
Date fiind entuziasmul din India și disputa periculoasă de la graniță cu China, este de așteptat ca autoritățile de la Delhi să activeze relativ curând clauza pentru alte 18 bucăți din contractul inițial, ceea ce ar duce contractul la un total de 54 de Rafale. În plus, se vorbește tot mai mult despre un alt acord.
De asemenea, nu este exclus ca alte state, mai ales din zona Orientului, să se uite tot mai atent către aparatele franțuzești, mai ales că acum sunt marketate ca platforme pentru apărarea directă împotriva celor mai avansate avioane produse de China și considerabil superioare celor mai noi Suhoaie rusești.
Sigur că nu este neapărat chiar așa, însă dată fiind situația internațională nu este deloc exclus ca Dassault să găsească noi clienți pentru Rafale, poate chiar acolo unde nici nu se aștepta!
In mod clar esti antirus. Cum poti sa spui ca rafale este mai bun decat suhoi? Sunt cel putin 3 modele de suhoi care sunt mai bune.
In mod clar nu ai citit materialele publicate in ultimii doi ani in presa indiana. Sunt informatii pe surse, e drept, dar gasesti acolo comparatii destul de ample intre 30MKI si Rafale si poti afla capitolele la care francezul e superior. Si sunt cele mai importante, avionica, armamentul, situational awarness.
Su30 MKI are 20 de ani, matali zici ca e mai bun decât ultimele scoase de rusi, adică Su35.. Felul cum o învârti din condei miroase a propaganda.
Su-35 are 12 ani. Zici tu că între 2000 și 2008 s-au întâmplat lucruri atât de semnificative în industria aeronautică rusă? Poți să dezvolți și să ne spui care sunt chestiile alea care fac 35-ul semnificativ peste 30MKI?
Nu s-a schimbat nimic, îs tahui tot timpul de atâta votca.. mulțumit?
Rafale este peste orice Suhoi.
„nu este deloc exclus ca Dassault să găsească noi clienți pentru Rafale, poate chiar acolo unde nici nu se aștepta”
la hororscop nu scria coana Minerva nimic, dar poate avem si noi o speranta de 36 bimotoare discrete frantuzesti.
de f-uri nu se mai aude nimic, nici macar de alea 5 contractate … sub rezerva improbabila ca alea 2/5 sunt folosite in portocalia la formarea de noi piloti mioritici.