Două bombardiere strategice americane B-1B Lancer au evoluat marți peste România în cadrul unei misiuni de antrenament ce le-a dus din Marea Britanie până în Turcia.
Cele două bombardiere, parte a 9th Expeditionary Bomb Squadron ce este dislocat în această perioadă pe baza britanică RAF Fairford, au efectuat o misiune în zona Mării Negre și au fost însoțite pe parcursul zborului de aparate de luptă ale mai multor aliați din cadrul NATO, inclusiv România.
De altfel, cele două B-1B Lancer au putut fi observate și chiar fotografiate din țara noastră de către cei care au avut noroc.

Bombardierele au fost sprijinite în această misiune de ”cisterne zburătoare” KC-135 Stratotanker britanice și turcești.
În timpul unei astfel de realimentări în aer ce avea loc în spațiul internațional de deasupra Mării Negre cele două bombardiere americane au fost interceptate de două Suhoi Su-30 ruse.
În timpul acestei misiuni avioane multirol aparținând Poloniei, României și Canadei (este vorba de F-urile 18 aflate pe baza Mihail Kogălniceanu, din Constanța) s-au pregătit alături de bombardiere.
Au fost exersate comunicațiile multirol-bombardier, precum și procedurile de escortă a bombardierelor strategice.
Average Rating