US Air Force a dislocat în România mai multe avioane F-22 Raptor, acestea aterizând pe Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în data de 22 mai.
Misiunea este una scurtă și se va desfășura în perioada 22-26 mai, după care Raptorii americani vor reveni în Polonia, acolo unde sunt dislocați de luni bune.
În timpul misiunii din România vor fi efectuate mai multe zboruri de antrenament alături de piloții Forțelor Aeriene Române.
Iată și comunicatul transmis de Forțele Aeriene Române:
”Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), compus din aproximativ 20 de militari și aeronave F-22 Raptor, va executa, în perioada 22-26 mai, misiuni de antrenament în comun cu militarii şi aeronavele din cadrul Forțelor Aeriene Române şi a Forţelor Aeriene Italiene.
Aeronavele americane au sosit luni 22 mai, în Baza 71 Aeriană „ General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.
Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.”
În paralel, piloții de F-16 din Detașamentul ”Carpathian Vipers”, dislocați în Lituania pentru Baltic Air Policing, au efectuat și ei misiuni de antrenament alături de avioane F-22 Raptor.
”Aviatorii detașamentului „Carpathian Vipers” au participat în această săptămână la un antrenament în comun cu aeronave F-22 ale Statelor Unite ale Americii. Acest tip de exercițiu demonstrează integrarea și interoperabilitatea Forțelor Aeriene Române cu forțele NATO în spațiul aerian al țărilor baltice.”
Misiunea avioanelor F-22 în România nu este în niciun caz o surpriză, ea fiind anticipată încă din iulie 2022, atunci când Raptorii au fost dislocați în Polonia.
Omg omg omg omg omg