Statele Unite vor prelua cele șase avioane F-35 Lightning II construite pentru Turcia, țară scoasă din rândul clienților externi.
Informația apare în versiunea aprobată de Senat a National Defense Authorization Act, sau NDAA, pentru 2021.
NDAA este legea care stabilește cheltuielile anuale ale Statelor Unite.
Potrivit legii ce a trecut de Senat, americanii vor cheltui 9,1 miliarde de dolari pentru achiziția a 95 de avioane F-35.
Cele 95 de avioane sunt cu 14 mai multe decât solicitarea făcută de Casa Albă privind achizițiile din 2021 de platforme de generația V.
Tot în 2021 NDAA se specifică faptul că US Air Force este autorizată să păstreze cele șase avioane F-35 construite pentru Turcia.
Aparatele au fost chiar livrate clientului, fiind folosite pentru puțin timp la antrenamente, iar după scoaterea turcilor din program au fost stocate.
Avioanele nu au părăsit Statele Unite, pregătirea inițială pentru toți clienții externi fiind efectuată în America.
Average Rating