În noaptea de marți spre miercuri a aterizat pe Aeroportul Otopeni un avion C-17 Globemaster III ce operează în cadrul în cadrul Strategic Aircraft Capability a NATO. La manșa aparatului s-a aflat, în calitate de copilot, locotenent-comandorul Simona Maierean.
Zborul efectuat cu avionul NATO a venit la cererea României, iar echipamentele au fost aduse de această dată din Coreea de Sud.
”În astfel de momente, când primim misiuni în care trebuie să răspundem rapid, ne mobilizăm toţi, fiecare pe părticica lui, ca să putem să punem lucrurile cap la cap şi să le putem face mult mai repede decât în mod normal. A fost unul dintre cele mai lungi zboruri, e adevărat, dar nu cel mai greu. A fost foarte obositor pentru că totul se derulează rapid şi, practic, pregătirea la un moment dat o mai faci şi din mers”, a spus Simona după misiunea de 40 de ore.
Despre lt-cdor Maierean v-am mai povestit aici, pe Aviația Magazin. La 24 de ani scria istorie pentru Forțele Aeriene Române devenind prima femeie ce zbura în simplă comandă pe MiG-ul 21 LanceR.
A lăsat ”vânătoarea” destul de repede, înainte să devină pilot operațional, și s-a mutat la ”transporturi”, pe baza de la Otopeni.
Ulterior, a profitat de posibilitatea de a trece pe C-17 Globemaster III în cadrul programului NATO Strategic Aircraft Capability și a ajuns în Ungaria, pe baza aeriana Papa, acolo de unde operează avioanele.
Miercuri dimineață a sosit cel de-al treilea transport aerian, care a adus în țară aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud, cu o aeronavă C-17 Globemaster III, aparținând Capabilității de Transport Aerian Strategic (Strategic Airlift Capability), care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria.
Cele trei zboruri efectuate până în prezent au fost solicitate de Ministerul Apararii Nationale, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de 14 state membre NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus, a fost o premieră în cadrul SAC. Costurile misiunii de zbor de astăzi sunt acoperite de Statele Unite ale Americii în sprijinul Guvernului României, a transmis Ministerul Apărării.
Ne faceam probleme ca aviatia ramane fara obiectul muncii!roblemele urgente aviatia le rezolva,timpii alocati,dupa cum scrie si in articol,sunt foarte rigurosi,dar pilotii isi dau seama de importanta misiunilor.