Cu doar câteva ore înainte de suspendarea efectivă a curselor aeriene comerciale spre Spania autoritățile de la București au schimbat schimbarea.
În cel mai pur stil românesc, CNSU a decis scoaterea statului din peninsula iberică din ”zona galbenă”.
”Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea numărul 39 prin care s-a decis eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România.
De asemenea, a fost luată decizia ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza situației emisă de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și a propunerilor formulate de Institutul Național de Sănătate Publică.
La emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicațiile asupra sănătății publice și vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare.
În cazul în care situația o impune, decizia privind instituirea carantinei pentru cetățenii care se întorc în România poate fi luată pentru anumite zone sau regiuni administrative din statele cu risc epidemiologic ridicat.”
Știrea inițială
Zborurile comerciale dintre România și Spania vor fi suspendate începând cu data de 11 august deoarece statul iberic a fost inclus de autoritățile de la București pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Asta însemnă că toți cei care sosesc în România din Spania intră OBLIGATORIU în carantină.
Carantina poate fi la domiciliu, pentru cei care optează pentru această posibilitate, sau instituționalizată, pentru persoanele care prezintă simptome asociate cu infecția cu noul coronavirus.
Noua listă a statelor aflate în ”zona galbenă”, pe care se află și Spania, a fost actualizată de autoritățile noastre în weekend și va deveni obligatorie începând din 11 august, ora 00.00.
Average Rating