Trenul de aterizare principal de pe partea stângă al unui avion Boeing 767ER a cedat imediat după ce a luat contact cu pista Aeroportului Băneasa, din București.
Aparatul implicat în acest accident este un B767-324ER înmatriculat N423AX operat de compania Omni Air.
Acesta efectua un zbor între Kabul, Afganistan, și Washington, la București fiind tradiționala escală tehnică.
Îm momentul de față nu se cunosc cauzele accidentului, acestea fiind cercetate Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS). Este însă de așteptat ca autoritățile să identifice o problemă tehnică. dată fiind natura accidentului.
La bord se aflau 64 de pasageri, în majoritate militari americani ce se întorceau acasă din teatrul de operațiuni afgan. Aceștia au fost evacuați pe ieșirile de urgență și nu există persoane care să acuze probleme mari de sănătate.
Boeingul implicat în accidentul de vineri are o vechime de 24 de ani, efectuând primul zbor la începutul lui 1996.
Omi Air efectuează regulat curse charter între Statele Unite și teatrele de război din Orient, acolo unde americanii au desfășurate trupe. La Băneasa se fac escale tehnice pentru realimentare.
În flota operatorului american se află trei aparate Boeing 767-200ER, trei 767-300ER și alte trei 777-200ER.
Iată și comunicatul celor de la AIAS:
”Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a fost notificată la data de 28.08.2020, în jurul orei 15.00 (ora locală), cu privire la producerea unui eveniment de aviație civilă pe Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu” Bucureşti-Băneasa (cod ICAO: LRBS), în care a fost implicată o aeronavă Boeing 767 cu însemnele de înmatriculare N423AX. Evenimentul s-a produs în jurul orei 11.54 UTC (ora locală 14.54), iar la bordul aeronavei se aflau 49 de pasageri şi 15 membri ai echipajului. Din primele informații, în rulajul după aterizarea pe pista 07 a Aeroportului Internațional „Aurel Vlaicu” Bucureşti-Băneasa, trenul principal de aterizare de pe partea stângă a aeronavei a cedat. Pasagerii şi membrii echipajului aflați la bord au fost debarcați în siguranță. Acest accident de aviație civilă face obiectul unei investigații privind siguranța. În acest sens, AIAS a desemnat o comisie de investigație, care s-a deplasat la locul producerii evenimentului pentru a culege informațiile preliminare și a efectua primele activități de investigație, cu scopul determinării cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident de aviație. Un raport preliminar al investigației privind siguranța, ca urmare a acestui eveniment, va fi difuzat de AIAS în termen de 30 de zile.”
Average Rating