Peste 1.100 de angajați ai companiei Tarom, inclusiv personal navigant, vor intra în șomaj tehnic pentru trei luni de zile.
Conducerea operatorului aerian român le-a transmis angajaților o notificare care poartă numele „Informarea privind măsurile ce urmează a fi luate de angajator în perioada restrângerii activităţii cauzată de răspândirea Covid-19 şi suspendarea zborurilor către mai multe state” și în care se vorbeste despre măsurile ce urmează să fie luate în cadrul companiei.
Astfel, 1.112 angajați vor intra în șomaj tehnic pentru 90 de zile, în jur de 65%-70% din totalul celor care lucrează la Tarom.
„Având în vedere lipsa resurselor financiare, materiale şi necesitatea conservării resurselor umane ale companiei, managementul acesteia a decis ca, pe perioada în care activitatea de transport aerian prin curse regulate va fi suspendată, o parte a personalului să intre în şomaj tehnic. Această formă de protecţie şi conservare a resursei umane este necesară, având în vedere că în acest moment activitatea principală a companiei este practic blocată, însă există speranţa ca odată ce lucrurile revin la normal să se repornească sistemul, iar personalul să fie rechemat pentru susţinerea activităţilor viitoare.
În acest sens, se vor menţine în activitate un număr de aproximativ 30-35% din totalul personalului la nivel de companie (număr de personal raportat la programul de operare transmis de către Direcţia Comercială pentru următoarele 90 de zile), respectiv aproximativ 690 de salariaţi activi, aproximativ 1.112 salariaţi vor fi supuşi procedurilor de suspendare a CIM pe motiv de şomaj tehnic.
Pe toată durata în care salariaţii se vor afla în şomaj tehnic, ei nu vor presta activitate şi nu vor beneficia de salariu, ca urmare a faptului că vor avea contractul individual de muncă suspendat, dar vor beneficia de o indemnizaţie de şomaj tehnic a cărei valoare va reprezenta 75% din salariul de bază aferent postului ocupat. Se vor lua măsurile necesare pentru ca salariaţii aflaţi în şomaj tehnic să beneficieze de subvenţionarea indemnizaţiei de şomaj tehnic din bugetul asigurărilor de şomaj, în condiţiile OUG nr. 32/2020, diferenţa urmţnd a fi plătită din bugetul angajatorului”, se arată în mesajul conducerii Tarom publicat de News.ro.
Interesant este faptul că decizia finală nu a fost luată deocamdată pentru că vor urma în perioada următoare negocieri cu sindicatele pentru aprobarea hotărârii.
Totuși, este de așteptat ca angajații companiei să intre totuși în șomaj, altfel existând riscul colapsului financiar. De altfel, la Blue Air în jur de 90% dintre angajați sunt în șomaj, iar operatori aerieni importanți din lume recurg la această măsură.
Average Rating