Primul avion Boeing 737 Max ce poartă deja livery-ul companiei românești Blue Air a ieșit din nou la zbor în SUA. Ar putea fi un semn că livrarea lui se apropie, nu-i așa?
Aparatul ce poartă deja înmatricularea YR-MXA a efectuat miercuri un zbor între Moses Lake, aeroportul pe care a fost stocat în ultimele luni, și Seattle.
Înainte să ajungă pe King County International Airport – Boeing Field, Max-ul celor de la Blue Air și-a dezmorțit puțin aripile și motoarele în apropiere de Moses Lake, acolo unde a efectuat și un approach.
Două ore și jumătate a durat acest zbor.
Este de așteptat ca YR-MXA să intre în flota Blue Air în perioada următoare, aparatul fiind așteptat în România în câteva luni.
Blue Air va prelua în total 10 aparate Boeing 737 Max, în regim de leasing operațional, de la compania Air Lease Corporation. Din cauza dificultăților financiare, operatorul român a renunțat la o comandă plasată direct celor de la Boeing pentru achiziția a 6 Max-uri.
Chiar, tu vei avea curaj să zbori cu un 737 Max atunci când acest lucru va fi posibil?
Average Rating